„Până nu acționăm asupra lor coercitiv, nu înțeleg că trebuie să se conformeze”! Zeci de clădiri din Reșița, supraimpozitate!

modelmic

 

Consilierii locali reșițeni au aprobat astăzi pe bandă rulantă 40 de proiecte de hotărâre prin care au fost majorate impozitele pe clădiri pentru imobilele aflate într-o stare tehnică nesatisfăcătoare. Majorările sunt cuprinse între 300 și 500% și vizează în general spații comerciale de pe raza orașului, dar și hale sau depozite, fostul magazin Universal, hotelul Semenic și Gara Reșița Nord. Unele dintre acestea au fost supraimpozitate și în trecut.

Este pentru cel de-al treilea an când administrația locală reșițeană ia astfel de măsuri împotriva proprietarilor care nu își îngrijesc clădirile. Primarul Ioan Popa susține că aceste supraimpozitări nu îi fac plăcere, dar că nu există altă modalitate în a-i convinge pe proprietari să își mențină clădirile într-o stare cel puțin rezonabilă. „Până când nu acționăm asupra lor coercitiv, nu înțeleg că trebuie să se conformeze”, le-a explicat Popa, consilierilor locali.

„Citeam zilele trecute că cei la Cluj și de la Oradea au încercat și variante elegante, de stimulare, de încurajare a investițiilor, cu sprijinirea în proiectul de refacere a fațadelor. Nu a funcționat nici la ei, până nu au instituit acest sistem coercitiv. Eu cred că pe măsură ce noi ca administrație publică începem să ne facem vizibili în oraș, cu alei, piste de biciclete, trotuare, copaci, spații verzi și așa mai departe, discrepanța între o zonă făcută frumos și o clădire lăsată în paragină devine mai evidentă.

Probabil că unii se vor simți atacați, s-a mai întâmplat să primesc reproșuri. Nu am nimic cu nimeni. Poate că cei care sunt mai loviți de această decizie ar face bine să își vândă una din cele 100 de clădiri și cu banii obținuți să facă fațadele la celelalte clădiri.

Din nefericire, nu sunt sume mari, majoritatea celor pe care noi îi supraimpozităm nu și-au făcut reevaluările din 3 în 3 ani și valoarea lor de impozitare oricum este una mizerabilă, una derizorie. Dar cel puțin le luăm de cinci ori mai mult decât și-au imaginat. E totuși ceva”, a mai adăugat primarul Ioan Popa.

Printre clădirile pentru care s-a propus majorarea impozitului se numără oficiul poștal de pe Nicolae Titulescu, halele ce aparțin companiei Plastomet de pe strada Văliug, spațiul comercial aflat în proprietatea SC Mondo Style SRL de pe bulevardul Revoluția din Decembrie, mai multe clădiri care aparțin companiei SC Coda Serv SRL, Gara de Nord, hotelul Semenic, o hală de pe strada Văliugului ce aparține Ocolului Silvic Reșița.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. voinea mihai

    Ce ziceti….cladirea de linga Lidl centru inceputa si lasata ani de zile asa inceputa si neterminata a fost vreodata supraimpozitata?

  2. zero

    „acționăm asupra lor coercitiv”, le-a explicat Popa, consilierilor locali.

    Acum a recunoscut: impozitele şi taxele majorate cu 50% reprezintă o simplă acţiune coercitivă (tip “Biciul pe ei!) îndreptată asupra şi împotriva tuturor reşiţenilor. În fapt, amenzi coercitiv-colective mascate sub formă de taxe majorate fără obiect.
    Din perversitate … “popească” (hoţie).
    Q.E.D.
    Contrar principiului economic “liberal” prin care orice taxă sau suprataxă presupune în contrapartidă un bun sau un serviciu livrat celui taxat.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei