
Deși numărul accidentelor rutiere grave este în scădere anul acesta față de 2018, în Caraș-Severin, de la 119 la 117 (-2; -1,70%), iar numărul persoanelor decedate scade de la 32 la 28 (-4; -2,56%), accidentele de circulație continuă să facă victime în județul nostru.
Numărul răniţilor grav în 2019 a fost de 114, iar cel al răniţilor ușor din accidente grave creşte de la 49 la 54, faţă de perioada de referinţă a anului 2018.
Nerespectarea regimului legal de viteză, 31 de accidente, sub cele două forme cumulat: viteza neregulamentară şi neadaptată la condiţiile de drum, rămâne principala cauză de producere a accidentelor de circulație la nivelul judeţului, urmată de indisciplina pietonală, cu 20 de accidente, iar abaterile săvârşite de biciclişti: 14 accidente, reprezintă a treia cauză generatoare de accidente.
Dinamica accidentelor înregistrate în perioada anului pe raza judeţului Caraş-Severin, se circumscrie unor valori sub media înregistrată la nivelul țării, situându-ne pe locul 12 la numărul accidentelor rutiere grave, locul 11 la numărul persoanelor decedate şi pe locul 15 la numărul persoanelor rănite grav, după cum precizează IPJ Caraș-Severin.
Elena FRANȚ