
Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital după ce motocicleta pe care o conducea a fost acroșată de un autoturism. Accidentul s-a petrecut astăzi în jurul prânzului, pe DN 68, pe raza localității Oțelu Roșu.
Polițiștii au precizat că un bărbat de 39 de ani din localitate, în timp ce conducea o mașină în direcția Caransebeș-Hateg, a făcut un viraj la stânga fără să acorde prioritate de trecere motocicletei condusă de tânăr și care circula din sens opus. Autoturismul a acroșat motocicleta, iar adolescentul de 16 ani a fost grav rănit.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conform IPJ Caraș-Severin, ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În acest caz se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Elena FRANȚ
“Conform IPJ Caraș-Severin, ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.”
–
Mda …
Deşi “procedura” asta (miliţienească de CS), cu etilotesterul obligatoriu spre suflat şi la răniţii grav din accidente rutiere, a mai condus (sau contribuit) şi la decesul unui adolescent cu o coastă ruptă, în Reşiţa, ăştia nu învaţă nimic din experienţă
Dar, ce le pasă miliţienilor… că se pot preleva şi probe de sânge la spital.
Dacă adolescentului (rănit grav) nu i s-a acordat prioritatea legală (în zona … Gugu) o fi vina lui?
Bănuială rezonabilă.
–
Suflăăă băăăă! Eşti rănit grav, poate mori!
Că dacă suflu eu (miliţianul) oricum te bag în puşcărie!