
Festivalul dedicat băuturii specifice banatului, răchia, dar și bucatelor tradiționale din Banatul de Munte își schimbă locul de găzduire. Dacă până acum devenise tradiție ca acest eveniment de început de toamnă să adune producătorii locali și zonali în stațiunea de pe Valea Cernei, în acest an aceștia se vor aduna în Almăj.
Astfel, în data de 4 octombrie 2019 de la ora 9:30, în localitatea Bozovici (Parcul Central) are loc a XIX-a ediție a Festivalului Răchiei și Bucatelor Tradiționale din Banatul de Munte. Începând cu acest an, festivalul va avea un caracter itinerant.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și conducerea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin au hotărât acest lucru pentru că se dorește și o promovare agro-turistică a subzonelor Banatului de Munte. Bogăția și varietatea acestora trebuie pusă în valoare prin toate mijloacele posibile, gastronomia în înțelesul titulaturii Festivalului fiind un domeniu de excelență al județului nostru.
Organizatorii ‒ Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bozovici, al Casei de Cultură a Studenților Reșița, Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Liceului de Artă „Sabin Păuța“ Reșița și Direcției pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin, își doresc ca și această ediție să fie un succes dat fiind faptul că vor veni 30 de producători agricoli, meșteri populari și va fi prezentat și un spectacol folcloric extraordinar.
Programul evenimentului va fi următorul:
09:30 Deschiderea Festivalului- Alocuțiuni ale organizatorilor
09:45-12:30 Jurizarea produselor expuse
10:30-11:30 Spectacol susținut de către: Ansamblul Folcloric „Semenicul“
Fanfara din Bănia
Suită de orchestră din Banat – „Virtuozii Semenicului“
Suită mixtă de dansuri din Banatul de munte – Coregrafia: Simion Dragalina
Solist instrumentist saxofon-sopran – Adrian Marinescu
Solistă vocală – Antonia Franț
Solist instrumentist vioară – Răzvan Vaida
Solist instrumentist taragot – Alexandru Derleanu
Suită de brâuri bărbătești din Banatul de munte – Coregrafia: Simion Dragalina
Solistă vocală – Mirabela Delia
Solist instrumentist – Toma Tudor
Solist vocal – Ion Cernescu
Suită de orchestră din toate zonele țării – „Virtuozii Semenicului“
12:30 Decernarea premiilor producătorilor participanți
13:00 – 13:45 Fanfara din Lăpușnicu Mare
Ansamblul Folcloric „Semenicul“
Suită de orchestră din Banat
Solist vocal – Pavel Zăvoianu
Solist instrumentist saxofon și fluier – Constantin Florea Pițigoi
Solistă vocală muzică sârbească – Milena Țaran și Bogdan Mircovici, acordeon
Solist instrumentist trompetă – Trăilă Domilescu
Solist instrumentist vioară ‒ Marian Duțu
Solist instrumentist prof. – Petrică Vița
Suită mixtă de dansuri de pe Valea Timișului – Coregrafia: Simion Dragalina
Solistă vocală: Ramona Vița
Coregrafia: Simion Dragalina și Dorin Cucuruz
Conducerea muzicală: prof. Petrică Vița
Coordonator proiect artistic: Titian Puichiță
Manager/Director Festival: prof. Ioan Benga.
Elena FRANȚ