Dacă drumul de la Bocșa la Doclin , DJ 585, este un coșmar pentru cei care sunt nevoiți să îl parcurgă, locuitorii din zonă se vor bucura măcar de străzi moderne la ei în sate. Comuna Doclin se află pe drumul cel bun în privința asfaltării străzilor în toate cele trei localități aparținătoare. În prezent, printr-un proiect pe PNDL 2 în valoare de 1,5 milioane de euro se modernizează 7 km de străzi în Biniș, Doclin și Tirol.
„Întotdeauna când facem ceva facem în fiecare dintre localități, ca să fim echitabili!”, ne lămurește viceprimarul Corina Oancea.
Cu aprope 2 ani în urmă a mai fost finalizat un proiect, tot pe PNDL, prin care s-a reușit asfaltarea a 6 km de drum în comună.
„Am dat deja ordinul de începere, la actualul proiect, se lucrează, echipa este pe teren. Am început cu localitatea Biniș, iar termenul de execuție este de 16 luni, constructorul fiind din Gătaia. De primul proiect suntem mulțumiți cum a fost executat, au trecut deja 2 ani și ceva. Nu avem probleme să facem lucrări în garanție. Cu cei 7 kilometri pe care îi executăm acum, aproape 90% din străzile comunei vor fi asfaltate. Mai rămân câteva străzi adiacente, care fac legături între străzi, dar majoritatea se vor asfalta”, precizează primarul Dănuț Oană.
Proiectul inlcude, pe lângă asfaltare de drumuri, rigole betonate acolo unde drumul este în pantă și există pericol de eroziune, podețe, dintre care 2 mai mari chiar în localitatea Biniș unde se asfaltează în prezent.
Peste 16 luni, locuitorii celor 3 sate ale comunei Doclin se vor bucura de drumuri asfaltate și de alte facilități pe care administrația locală le va finaliza anul viitor în urma altor proiecte câștigate, printre care și eficientizarea energetică a celor trei școli.
Elena Franț

