Daniel-Petru Toma a fost ales președinte al organizației PLUS Caraș-Severin, informează reprezentanții filialei județene. Prima convenție județeană PLUS Caraș-Severin a avut loc duminică, ocazie cu care a fost aleasă conducerea județeană a partidului, precum și delegații ce vor participa la convenția națională.
Președintele ales, Daniel Toma, este licențiat în Științe Administrative și lucrează în sectorul privat, având o experiență de peste 12 ani în management. Pentru noul președinte al PLUS Caraș-Severin implicarea sa în politică este o datorie civică și morală, pe care este dispus să și-o asume cu responsabilitate:
„Politica are nevoie de oameni cu competențe dobândite temeinic și demonstrate în practică, de oameni care înțeleg în profunzime conținutul politicilor publice pe care le promovează și care își asumă cu maturitate consecințele acestora. Vom pune accent pe calitatea factorului uman, care să ducă la creșterea încrederii populației într-o nouă clasă politică”.
Conducerea filialei își va ghida activitatea după 12 principii esențiale, se arată în comunicatul de presă transmis de PLUS Caraș-Severin: colaborare, inovare, educație, evoluție continuă, asumarea responsabilității, respect, competență, încredere, diversitate, rezultate, receptivitate și, cel mai important, integritate.
Conducerea filialei județene este completată de:
Secretar general: Daniel Sandu
Trezorier: Daniela Manolescu
Comunicare: Andrada Anghel
Fundraising: Aurel Pinoșanu
Membri în Biroul Județean: Claudiu Rusu, Alexandru Bratu, Liviu Romanescu, Daniel Csoke
Comisia Județeană de Integritate și Arbitraj: Simona Maria Weisz, Eva-Geta Anghel, Doru Cristian Bratu.
Coordonator Județean Generația PLUS: Andrei Belu
Diana RADU


Alți atârnători care speră să ajungă la ciolan, bazându-se pe prostia cetățenilor.
Văd că apare Șipoș în poze. Oare mai repară mașini de spălat ? Sau le propune clienților să le vândă el una second-hand ?
@ Emilut: De unde stii ca sunt atarnatori? Au venit din alte partide?
Ce conteaza daca omul ala a reparat masini de spalat? Poate e un om bun si vrea binele altora.
Daca nu dam credit altor partide care sunt si noi si au oameni necunoscuti in politica, atunci ne vom plange din nou ca ne fura pesedeu sau peneleu sau alde sau pdl, proSt romania si alti netrebnici care s-au tot perindat prin politica si nu au facut nimic.
De 30 de ani românii au crezut și cred în continuare în poveștile unora care nu sunt în stare să repare lucruri mărunte de pe lângă casă, dar vin cu pretenții de a conduce o comunitate …
Dacă v-ați fi documentat ați fi văzut că sunt destui atârnători din alte partide, refugiați în USR și PLUS.
Băgați bine la cap: cine intră în politică își urmărește interesul propriu!