
În perioada 1-5 iulie 2019, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Primăria și Consiliul Local Băile Herculane au derulat Festivalul Internaţional de Folclor “Hercules”, ediţia 49.
Manifestarea s-a bucurat de un real succes, fiind cel mai longeviv festival din ţară. Acest lucru a fost remarcat de specialiştii în domeniu, Festivalul fiind inclus în circuitul celor mai reprezentative festivaluri din ţară şi străinătate.
Participanţii de peste hotare, dar şi cei din ţară şi judeţ au adus cântecul şi jocul tradiţional pe Valea Cernei şi au reuşit să ofere momente de neuitat prin evoluţia scenică extraordinară.
Model multicultural şi multietnic, Banatul Montan a invitat şi formaţiile minorităţilor din judeţ pentru a menţine ideea de bună convieţuire din acest spaţiu.
Festivalul Internaţional de Folclor “Hercules”, ediţia 49 are o largă adresabilitate, atât în rândul specialiştilor, cât şi a cetăţenilor români şi străini, iubitori de frumos şi care ţin la identitatea naţională.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin a încercat astfel să realizeze prin acest eveniment cultural o simbioză între cultura tradiţională şi turismul din minunata staţiune, Băile Herculane, fiind promovat astfel întreg Banatul de munte.
Marți, 2 iulie 2019, de la ora 11.00 sala de ședințe a Primăriei Băile Herculane a găzduit întâlnirea delegațiilor, a conducătorilor de grup cu reprezentanții organizatorilor județeni și locali.
Cu acest prilej au fost stabilite punți de legătură între organizatori și colaboratorii invitați.
Fiecare ansamblu a primit din partea organizatorilor un cadou cultural conținând o diplomă, trofeul Festivalului, un CD aniversar Ansamblul „Semenicul“ 50 de ani de existență culturală și materiale promoționale cu Festivalul și binecunoscuta stațiune Băile Herculane.
Ediția cu numărul 49 a Festivalului Internaţional de Folclor “Hercules” a fost prezentată de îndrăgita solistă de muzică populară, Mirabela Delia.
„Mulțumirile CJCPCT CS se îndreaptă spre publicul spectator și telespectator dat fiind faptul că evenimentul a fost transmis live pe facebook de către Remus Marcu, referent CJCPCT CS. Manifestarea a fost și înregistrată pentru arhiva CJCPCT CS de Bujorel Purice, referent CJCPCT CS. Aceleași sincere mulțumiri mass-mediei locale și naționale, mulțumiri călduroase și recunoștință tuturor colaboratorilor acestei prestigioase acțiuni culturale”, a declarat managerul CJCPCT CS, Ioan Benga.
Ansamblul „Semenicul“ şi Orchestra „Virtuozii Semenicului“ ‒ evoluţie de excepţie atât în cele trei zile de Festival „Hercules“ cât şi la „Festivalul Inimilor“ de la Timişoara, remarcându-se tinerii dansatori, orchestra condusă de Petrică Viţa precum şi recitalul Ramonei Viţa, Denisei Ţanigoi, Antoniei Franţ şi a lui Pavel Zăvoianu.
Echipa CJCPCT CT formată din directorul Festivalului, prof. Ioan Benga, managerul CJCPCT CS; Titian Puichiță – șef serviciu; Herac Angelica – referent; Geta Havei – referent; Ifrim Marinela – administrativ; Anca Claudia – contabil; Iorga Nona – consilier juridic; Emanuel Ilie – administrativ și Petrică Enache – conducător auto și în acest an au contribuit la realizarea unei ediții de ținută.
La ediția anului 2019 a Festivalului Internaţional de Folclor “Hercules” au strălucit ansambluri de copii şi tineret, dar şi profesioniştii din Caraş-Severin şi ţară.
Cu nădejdea că bunul Dumnezeu va îngădui să aniversăm 50 de ani în 2020, ne exprimăm bucuria că am dăruit din preaplinul sufletului tuturor celor care au dorit să fie părtași la cel mai important eveniment folcloric al județului Caraș-Severin.
Elena FRANȚ
În perioada festivalului , turist fiind , am fost in cele 5 zile la acest eveniment.În general frumos dar m-aș opri la câteva observații de făcut. Nu știu de unde ati luat prezentatoarea pentru că din două in două fraze se încurca.Un minim respect pentru acest eveniment ar fi trebuit să o determine să se pregătească un pic pentru a nu se perezenta in acest mod lamentabil. La același mod deplorabil s-a prezentat și acel director care a urcat pe scenă (atât de preocupat a fost că la un moment dat în opinia sa exprimată, festivalu era,, Cântarea României). Ce să mai spun de primar care a scos exact două cuvinte (,, ce era de spus a spus domnul director,,).Exprimarea formațiilor artistice pe scenă au dat valoare evenimentului insă organizarea a lăsat de dorit .