Mai puţin de jumătate dintre europeni au mers la vot! 400 de milioane de europeni au avut dreptul de a decide cine va conduce Europa

parlament cu alegeri

Rata participării în alegerile europene a fost de 43,11% la nivelul UE, potrivit estimărilor publicate duminică seara de către Parlamentul European (PE).

Este vorba despre o rată a participării care a rămas stabilă în raport cu cea din 2009, când a atins cel mai slab nivel istoric, de 43%, informează agenţia Mediafax.

Nivelul prezenţei la urne este, totuşi, foarte diferit de la ţară la ţară, iar evoluţiile sunt importante faţă de 2009.

În Germania, rata participării a crescut net faţă de 2009, de la 43,27% la 47,90%. La fel şi în Grecia, o ţară afectată dur de criză, unde nivelul prezenţei la urne a crescut de la 52,61% la 57,35%. Rata participării în alegeri a crescut cu aproape trei puncte procentuale în Franţa, (de la 40,63% la 43,50%), tot potrivit estimărilor.

În schimb, ea a scăzut puternic în mai multe ţări din Europa de Est, ca Slovacia, care înregistrează nivelul cel mai slab din cele 28 de state membre UE, cu 13%, faţă de 19,64% în 2009.

La cealaltă extremă se află Belgia şi Luxemburgul, unde votul este obligatoriu, înregistrându-se o participare de 90%.

Sursa: mediafax.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei