Profesori și elevi din patru țări s-au întâlnit la Oțelu Roșu sub "culorile unite ale Europei"

c

Săptămâna trecută, mai exact în 14-15 mai,  Școala  Gimnazială  Nr. 1  Oțelu Roșu, structură a  Liceului Bănățean Oțelu Roșu, s-a bucurat de găzduirea celei de-a treia întâlniri a membrilor Proiectului Comenius „UNITED COLOURS  OF  EUROPE”, din cele patru țări componente: Suedia, Belgia, Turcia și România.

Delegațiile străine au fost întâmpinate, în prima zi, de corul „Piticot”, al claselor I-II din  unitatea  gazdă, coordonat de prof. Cristina Zaharia, după care întâlnirea a debutat  cu un cuvânt de „Bun  venit” al directorului unității de învățământ, prof. Rozina Ghiorghioni. Invitaților li s-a prezentat, în imagini, țara noastră, apoi li s-a vorbit despre istoricul orașului din Valea Bistrei, dar și despre sistemul românesc de învățământ. De asemenea, directorul adjunct prof. Daniela Chelbea a făcut o scurtă incursiune în istoricul școlii, făcând referire și la toate celelalte proiecte Comenius, Leonardo sau Phare derulate în ultimii ani în această unitate. Lucrările întâlnirii de proiect au fost deschise de către coordonatorul proiectului în școala gazda, prof. Olivia Ionuț, după care ceilalți reprezentanți ai țărilor participante și-au prezentat pe rând materialele și blog-urile realizate până în prezent. Pentru a întări cele prezentate în legătură cu istoria și cultura românilor, în a doua parte a zilei s-a organizat o excursie la Hunedoara, pentru a  vizita Castelul  Huniazilor.

A doua zi, au fost  prezentate metode de dezvoltare a încrederii în sine și s-au dat exemple de  activități bazate pe inteligențele multiple, de către prof. Olivia Ionuț și prof. înv. primar Nicoleta Toader, după care, timp de două ore s-a vizitat școala și au avut loc lectii demonstrative în care au fost incluși și cei opt elevi din Turcia. După-amiaza zilei a corespuns cu desfășurarea simpozionului internațional cu tema „Valențele învățământului creativ-participativ”, despre care am mai relatat, la care au participat activ și membrii proiectului  Comenius. La încheierea simpozionului, echipa de dansuri populare a clasei a II-a B, coordonată de către prof. înv. primar Nicoleta Toader, a evoluat într-o suită din Banat, spre deliciul oaspeților străini. Costumul popular și vârsta elevilor i-au impresionat vizibil pe invitați. În ultimele ore ale programului din România,  echipa  s-a  reunit  pentru  evaluarea  întâlnirii și a activităților desfășurate pe parcursul celor două zile. De asemena, s-au stabilit sarcinile pentru  următoarea întâlnire, care va avea loc în Belgia, în luna octombrie a acestui an.

După cum ne-au spus o parte dintre cei implicați, s-au creat legături de prietenie, de suflet și de bună colaborare între toți participanții la această mobilitate, din toate cele patru țări. Pentru buna desfășurare a proiectului, organiatorii s-au bucurat și de sprijinul Primăriei orașului Oțelu Roșu și al Asociației Părinților de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu.

Ion CUBIN

c4

c2

c3

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei