Incendiu la Moldova Nouă! Un bărbat s-a ales cu arsuri pe față și brațe!

modelmic

Pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină de urgență în această seară pe Aleea Liliacului din Moldova Nouă, unde bucătăria unui apartament a fost cuprinsă de flăcări. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost rănit, dar a reușit să iasă din apartament înainte de sosirea pompierilor. 

,,În această seară, în jurul orei 20:20, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit intr-un apartament pe  Aleea Liliacului din orașul Moldova Nouă. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, în bucătăria apartamentului și degaja mult fum care a pătruns și în casa scării imobilului. O persoană care se afla în apartament s-a autoevacuat, dar a suferit arsuri la nivelul feței și brațelor. Victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital.

Pompierii militari au scos din apartament o butelie pentru e evita producerea unei explozii, iar după stingerea incendiului au acționat pentru evacuarea fumului. Nu s-a impus evacuarea celorlalți locatari. La fața locului s-au deplasat și echipaje ale Poliției”, explică Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic.

Pentru moment încă nu se cunoaște cauza producerii incendiului.

incendiu-mn

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei