Consilierii județeni cărășeni au aprobat încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Județean Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Județean și Episcopia Caransebeșului în vederea organizării în municipiul Caransebeș a fazei naționale a Olimpiadei de religie pentru seminarii teologice și licee ortodoxe din România. Olimpiada se va desfășura în perioada 8-12 mai.
„Am fost înștiințati printr-o adresă a Inspectoratului Școlar Județean de desfășurarea la Caransebeș, sub egida Ministerului Educației Naționale a acestei olimpiade, cu implicarea Episcopiei Caransebeșului. Vor fi angrenați 152 de elevi, 40 de profesori însoțitori și 23 de membri ai comisiei centrale, solicitându-se un sprijin financiar din partea instituției noastre, acest sprijin reprezentând materiale promoționale și bineînțeles o să asigurăm plata transportului participanților la această olimpiadă la anumite obiective turistice din județul Caraș-Severin.
Deci prin această sumă pe care noi am prevăzut-o în proiectul de hotărâre, 12.000 de lei, nu plătim nici cazare, nici mese. Asigurăm materiale de promovare a județului și transportul la obiectivele turistice”, a explicat președintele Silviu Hurduzeu.
Astfel, participanții la olimpiadă vor avea parte de două excursii, una pe traseul Caransebeș – Orșova – plimbare cu vaporul de Dunăre – Mănăstirea Piatra Scrisă – Caransebeș și o a doua excursie în cadrul căreia vor fi vizitate bisericile istorice din Caransebeș și crucea monument de pe Muntele Mic.
La rândul ei, Episcopia Caransebeș a alocat 15.000 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru organizarea unei mese festive și acordarea de premii pentru elevii cu rezultate deosebite la concurs.
De menționat că la Caransebeș funcționează fără întrerupere, de peste 150 de ani, o școală teologică de tradiție – Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”.
foto: arhiva
Karina TINCUL

Ceausescu a demolat biserici dar aveam a 9-a Flota Maritima din lume; dupa 1990 a ” plouat ” cu biserici si am ajuns de risul lumii ! DE CE nu ne-a instruit Radio Europa Libera sa il alegem presedinte pe dn. Corneliu Manescu ? ? ! Il cunoasteti pe dn. Prof. Univ. Dr. in Istorie Mircea Rusnac din Resita ? { in 1980 puteam sa ajung la Politia Oravita fiindca vroiam sa circul pe CF Oravita=Anina } Olteanu Danut din Comanesti-Bacau, fan CFR din 1956.
“licee ortodoxe …”
–
Algebra provine din cuvantul Arabic “al-jabr”, nu?