Jandarmii și-au sărbătorit ziua în mijlocul reșițenilor! „Aveți un singur comandant suprem: poporul român”, le-a transmis primarul Popa!

modelmic

Jandarmii cărășeni și-au sărbătorit astăzi ziua în mijlocul cetățenilor, în centru civic al municipiului Reșița, într-un mod care a devenit deja tradițional: cu o defilare, o slujbă religioasă, alocuțiuni ale oficialităților, demonstrații de luptă. Printre discursurile ținute, s-a remarcat cel al primarului Reșiței, Ioan Popa, care a atras atenția că jandarmii au un singur comandant suprem, în slujba căruia se află și anume poporul român.

Împlinirea a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române a fost marcată festiv astăzi în centrul municipiului Reșița, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi, în frunte cu colonelul Alexandru Țobă dorind să evidențieze rolul pe care instituția îl are în societate. Intonarea imnului de stat al României a fost urmată de o slujbă religioasă oficiată de Episcopul Caransebeșului Lucian Mic și de citirea, de către prefectul Matei Lupu a mesajului transmis cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Mesajul inspectorului general al Jandarmeriei Române a fost transmis de colonelul Alexandru Tobă, după care au urat la mulți ani sărbătoriților Prea Sfinția Sa, Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului și primarul Reșiței, Ioan Popa.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157679694620878″]

 

Permiteți-mi din partea Primăriei Reșița, din partea mea, din partea colegilor mei primari aflați în asistență, să vă transmit și eu gândul meu bun, un călduros la mulți ani, toate cele bune și să vă mulțumesc deopotrivă pentru modul în care colaborăm noi aici la Reșița cu dumneavoastră și în același timp, chiar dacă suntem la un ceas aniversar să vă doresc ca anatema pusă pe obrazul Jandarmeriei anul trecut, în 10 august, să fie risipită cât mai urgent cu putință, pentru că este incorect să blamăm instituții întregi pentru lucruri care poate sunt particularități întâmplate din cauza unor conducători vremelnici. Toți suntem vremelnici și cred că trebuie să ținem cont și dumneavoastră trebuie să țineți cont întotdeauna că aveți un singur comandant suprem: poporul român și pe el trebuie să îl slujim cu toții. La mulți ani și toate cele bune”, a declarat edilul.

Ceremonia prilejuită de aniversarea celor 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române a continuat cu o serie de exerciţii demonstrative ale trupelor speciale, exerciţii demonstrative cu câinii din dotare şi exerciţii de intervenţie şi autoapărare, spre deliciul celor mici.  În cadrul activității au fost înmânate plachete și distincții aniversare celor prezenți, totodată fiind înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim doi ofițeri și trei subofițeri.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157707711731615″]

 

Este primul an când sunt acasă alături de cei dragi și sărbătoresc ziua Armei mei. 23 de ani de când sunt lângă ea, toți atâția ani câți am alături de soția mea și suntem fericiți. Țin foarte mult la Arma mea. Este Arma mea și sunt emoționat pentru ea și doresc să le transmit tuturor colegilor mei această emoție și să înțeleagă că lucrurile trebuiesc făcute și cu suflet, nu doar pentru că fișa postului scrie așa. Sunt fericit pentru că am colegi cu care chiar pot să mă mândresc și toți cei care au primit astăzi o distincție sau avansare în grad, le merită. Sunt mulți oameni în echipa pe care vremelnic o conduc care au în primul rând suflet”, a declarat, emoționat, la finalul ceremoniei colonelul Alexandru Tobă, care a sărbătorit pentru prima dată Ziua Jandarmeriei în calitate de inspector-șef al IJJ Caraș-Severin.

 

 

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157707711754035″]

 

 

Karina TINCUL

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „vă doresc ca anatema pusă pe obrazul Jandarmeriei anul trecut, în 10 august, să fie risipită … toate cele bune”, a declarat edilul.

    Tema centrală este … anatema, cu respect.
    În rest … toate cele bune, de la obraz (de instituţie).

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei