
Drumul Național 6 revine constant în atenția publicului, ca urmare a nenumăratelor accidente grave care se petrec pe acesta. De această dată, șoferul unui autotren a fost martorul unei situații halucinante pe care a trăit-o chiar la volanul mașinii sale de lucru.
În timp ce se deplasa pe centura municipiului Caransebeș, din direcția Orșova – Lugoj, șoferul a observat, din direcția opusă, două autocamioane care se deplasau regulamentar și un al treilea, din aceeași coloană, care se îndreaptă direct spre el, chiar pe banda pe care acesta se deplasa. Doar hazardul și o manevră bruscă stânga – dreapta, ce putea destabiliza mașina de tonaj greu, au făcut ca impactul frontal să nu se producă în acel moment. De asemenea, un alt element care a condus la evitarea unui grav accident a banda de urgență de care beneficiază drumul de centură, șoferul surprins de apariția celuilalt camion reușind să ocupe la limită spațiul dintre autocamionul care vine din față și parapeții de protecție, așa cum se vede în imaginile înregistrate.
Urmăriți cu atenție imaginile surprinse de pe camera aflată în cabina șoferului care a evitat în ultimul moment impactul:
Cu siguranță acum am fi reltat despre o altă dramă, în urma unui impact nimicitor produs între două tiruri, după evenimentul din luna februarie, care s-a petrecut tot în județul Caraș-Severin pe DN 6, în apropiere de Caransebeș și în urma căruia au murit ambii șoferi ai autotrenurilor.
VIDEO! Impact frontal între două tiruri pe DN 6! Două persoane au decedat!
Sergiu TABAN