Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că structura anului școlar 2019 – 2020 va fi modificată: semestrul al II-lea ar urma să înceapă imediat după vacanța de iarnă, iar examenele care se desfășoară vara, evaluarea națională și bacalaureatul, ar urma să fie susținute mai devreme.
„În legătură cu vacanțele intersemestriale. Săptămâna trecută, am regândit structura anului școlar. Este vorba despre structura anului școlar 2019-2020. Și cred că sunt modificări importante. Aș vrea să punem această discuție, rezultatul ei în dezbatere publică, să vedem care sunt reacțiile.
După opinia mea, pare o regândire a structurii anului școlar ceva mai potrivită, atât pentru părinți, cât și pentru profesori”, a declarat Ecaterina Andronescu, într-un interviu la Relitatea.net.
Ecaterina Andronescu a afirmat că vacanța de iarnă de trei săptămâni „este mult prea lungă”, iar elevii se întorc deconectați la cursuri. Ministrul a anunțat că a pus pe hârtie varianta ca vacanța de iarnă fie să se scurteze, fie să rămână tot de trei săptămâni, dar să reprezinte finalul primului semestru de școală.
„Ne gândim să organizăm puțin diferit semestrele pentru clasele I-XII. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a mai declarat Ecaterina Andronescu.
foto: telegrafonline.ro
Diana RADU

„După opinia mea, pare o regândire a structurii anului școlar ceva mai potrivită, atât pentru părinți, cât și pentru profesori”, a declarat Ecaterina Andronescu, într-un interviu la Relitatea.net.
Doamna ministru, administrând Ministerul Educaţiei (exclusiv) pentru părinţi şi profesori, ca(l)că legea:
–
–
Legea 272/2004 R
art.29, alin.(2):
“În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani…”
P.S. Când copilul (in)capabil de discernământ se întâlneşte cu autoritatea (in)competentă, care apreciază că este mai potrivită o sminteală structurală … se aplică principiul dublei negaţii.
Nu?