Direcția de Drumuri Județene a reziliat două contracte de deszăpezire! „Au înțeles și dânșii că nu pot face față”!

modelmic

 

Conducerea Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin a reziliat două contracte încheiate pentru deszăpezirea unor drumuri din județ. Nemulțumiți de modul în care s-a intervenit pe tronsoanele din zonele Reșița și Bocșa, cei de la DDJ au decis să pună capăt, parțial, colaborării cu asocierea de firme SC AMM CONSTRUCT 2015 SRL – S.C. ALPHA CONSTRUCT SISTEM S.A.. Și spunem parțial pentru că operatorul în cauză continuă să se ocupe de deszăpezirea drumului spre stațiunea Semenic.

Asocierea de firme SC AMM CONSTRUCT 2015 SRL – S.C. ALPHA CONSTRUCT SISTEM S.A. a intrat în atenția presei la finalul anului trecut, atunci când prefectul Matei Lupu solicita rezilierea contractului cu operatorul responsabil de deszăpezirea spre stațiunea montană. Reprezentantul Guvernului în teritoriu se arăta indignat la momentul respectiv de faptul că pe acel tronson s-a intervenit cu un singur utilaj, care a trecut o dată la 24 de ore, în ciuda căderilor masive de zăpadă. Asocierea de firme a fost atenționată atunci de cei de la Direcția de Drumuri să respecte condițiile impuse de contract, în caz contrar urmând ca acesta să fie reziliat. Lucru care nu s-a întâmplat, fiind încheiate în schimb contractele pentru deszăpezirea loturilor Bocșa și Reșița, deținute de aceleași două firme.

Pe Semenic au reușit să reintre în grafic și să își repună utilajele în funcțiune, astfel încât acolo nu am ajuns la reziliere și și-au luat angajamente că vor fi în stare să ducă această deszăpezire.

Totuși, în momentul în care am avut discuțiile, au înțeles și dânșii că nu pot face față la toate contractele pe care le au, în acest sens am încetat contractele pe Bocșa și Reșița și am redistribuit aceste contracte printr-o procedură mai rapidă de achiziții către alți operatori, urmând să fie urmați pașii legali de achiziție în sistem normal a contractului multianual”, a explicat directorul DDJ, Gabriel Știka.

Drumule spre Semenic a fost închis încă de ieri, la fel ca cel spre Muntele Mic, în urma căderilor de zăpadă și a viscolului. Conform lui Știka, la această oră se lucrează pe ambele tronsoane:

„Stratul depășește chiar 1,5-2 metri în anumite zone, se lucrează încă de ieri la deschiderea acestora. Sperăm în această după-amiază să deschidem un fir spre Muntele Semenic pentru a facilita accesul atât celor de la Radiocom să își alimenteze generatoarele care asigură energia electrică pentru sistemul de comunicații din cadrul județului, cât și celor de la Enel să intervină în zonele în care au nevoie. Sperăm și spre Muntele Mic să reușim să deschidem astăzi măcar un fir de circulație”.

În ceea ce privește deszăpezirea drumurilor din zonele Bocșa și Reșița, aceasta este asigurată în prezent de firmele SC Denis Montaj CLR și SC MAX AGRO CENTER.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei