
Cetățeanul Ioan Bunea a reiterat ieri în plenul Consiliului Județean problema drumului județean 572 A, care face legătura între Doclin și Surduc, acolo unde cărășeanul are casa părintească și unde locuiește mama acestuia.
Bunea a vorbit la finalul întâlnirii consilierilor județeni, încă odată, după zeci de diligențe făcute la ușa președintelui Consiliului Județean, a directorilor din Consiliul Județean, după memorii, rugăminți și promisiuni primite încă de pe vremea lui Ianăș Roșeți, despre infrastructura defectuoasă a Drumului Județean 572 A, pe care decidenții Consiliului Județean, administrator al acestui DJ, au promis că îl vor repara. Pentru că de cuvântul „reabilitat” fug aceeași șefi, ca dracul de tămâie.
Ioan Bunea s-a adresat la finalul ședinței președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu și directorului Direcției Drumuri Județene, Gabriel Stika, pe care i-a apostrofat pentru lipsa de interes pe care principala instituție a județului o manifestă în raport cu acest tronson de drum.
„Ați fost vreodată pe acest drum? Da, ați fost, dar cu mașina de la Consiliul Județean, nu cu cea personală. Eu vreau să mă duc acasă acum, la Surduc, de ce nu pot să merg? Am rude care nu au putut să ajungă la lucru, nu s-a putut merge nici înainte să cadă zăpada asta și nici acum. Ce tot vorbiți de asfalt! Pe drumul ăsta mergi din groapă în groapă!”, i-a spus cetățeanul cărășean Bunea șefului drumurilor județene.
Președintele Hurduzeu a încercat să îi transmită cetățeanului cuprins de furie că a alocat bani pentru acest tronson în bugetul de anul viitor iar la primăvară vor demara lucrările pe acest drum județean. „Și ce să facă oamenii, să aștepte primăvara? De ce nu ați intervenit cu freza, să distrugeți măcar gropile imense care sunt pe acest drum? Nu vă supărați, chiar nu se mai poate cu atâta bătaie de joc la adresa cetățeanului!”, a fost replica tăioasă a lui Ioan Bunea, care l-a privit fix în ochi pe Gabriel Stika, directorul Direcției Drumuri Județene Caraș-Severin.
În urmă cu mai multe luni de zile vicepreședintele Consiliului Județean, Flavius Nedelcea, îi confirma aceluiași cetățean Ioan Bunea că după parcurgerea tehnică procedurală, cele trei tronsoane ale Drumului Județean 572A vor fi reabilitate printr-un proiect cu finanțare europeană prin POR.
Doar că perioadele realizării etapelor procedurale pun la grea încercare nervii cetățenilor din această zonă de Caraș-Severin…
Sergiu TABAN
CE TREABA SA FACA DOMNUL DIRECTOR ??? UNDE A MAI FACUT EL DRUMURI??? A PLECAT PASCOTA A VENIT STIKA ….. TOTI O APA SI UN PAMANT !!!!! UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE?????
Domnule Hurduzeu, esti depasit de situatie ! Macar recunoaste cu nu poti face nimic in privinta acelui drum. Ar fi un semn de onestitate. Din pacate cunosc drumul acela. Un drum de lumea a -III-a.