ADR Vest, la ora bilanțului! Peste un miliard de euro au fost atrași în regiune în 20 de ani!

modelmic

Peste un miliard de euro au fost investiți în Regiunea Vest în ultimii 20 de ani, prin intermediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Datele au fost prezentate chiar de directorul Agenției, Sorin Maxim, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea Regiunii de Dezvoltare Vest şi a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. Momentul festiv a fost marcat în toate județele care fac parte din ADR Vest, adică Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Am rememorat o scurtă istorie a celor 20 de ani, cu extraordinar de multe lucruri benefice pentru locuitorii celor patru judeţe. Am mai vorbit despre importanţa înfiinţării regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale, despre instituţii cu personalitate juridică, care să reprezinte regiunea. Cred că ar fi benefic pentru noi toţi, pentru judeţul Caraş-Severin. Dacă am face o analiză a regiunii noastre, ca de altfel la nivelul tuturor regiunilor din România, rolul acestora nu este de a crea o competiţie între judeţe, ci de a crea un echilibru în interiorul acelei regiuni. Cele mai multe proiecte depuse la Agenţia de Dezvoltare Vest sunt venite din partea judeţelor mai slab dezvoltate, respectiv, Hunedoara şi Caraş-Severin şi mă refer aici la toate proiectele din judeţ, nu doar la cele depuse de Consiliul Judeţean”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, cu ocazia marcării la Reșița a celor 20 de ani de activitate ai Agenției.

ADR s-a constituit la data de 28 octombrie 1998 și de atunci până în prezent în cele patru județe, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara au fost investiți aproximativ 1 miliard de euro, bani europeni. Conform cifrelor prezentate de Sorin Maxim, pe parcursul celor 20 de ani, în regiune au fost create peste 10.000 de locuri de muncă și fost menținute prin proiecte peste 11.500 de locuri de muncă, au fost modernizați 700 de km de drum, 250 de blocuri au fost reabilitate termic, s-a modernizat sau construit de la zero peste 20.000 de metri pătrați de suprafață de producție, au fost renovate 35 de centre sociale, 65 de școli și 20 de ambulatorii.

Pot să spun că modul de colaborare în consiliu a fost impecabilă, iar cele mai multe decizii s-au luat prin consens, cu toate că au fost diferenţe politice ori de interese între cele patru judeţe, pentru că, după cum se ştie, judeţele Timiş şi Arad se află într-o altă etapă de dezvoltare faţă de Hunedoara şi Caraş-Severin”, a precizat Sorin Maxim.

În ceea ce privește Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Consiliul Județean Caraș-Severin a reușit să obțină finanțare pentru două proiecte în valoare de peste 55 milioane lei, alte şapte proiecte în valoare de peste 430 milioane lei fiind în prezent în evaluare.

Citește și Peste 4.700.000 de lei vor fi investiți la Bocșa pentru restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae!

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei