Directorul SAJ, Adrian Truică, vrea medici profesioniști pe toate ambulanțele din județ!

 

modelmic

În perioada 18-20 octombrie 2018, la București se desfășoară Conferința Națională de Medicină de Urgență.

Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, dr. Adrian Truică s-a deplasat spre capitală, însoțit de o parte semnificativă a cadrelor medicale de pe ambulanțele din Caraș-Severin, cu scopul declarat de sporire a gradului perfecționare profesională pentru aceste cadre medicale.

44249902_744074712608962_4455277981115351040_n

„Avem nevoie de cadre medicale mai bine pregătite profesional și o echipă medicală mai performantă! Personal îmi doresc un act medical mai bine făcut și de calitate, pentru a satisface cu profesionalism și în cele mai bune condiții nevoile pacienților județului. De ani de zile, medicii și cadrele medicale ale serviciului de ambulanță din Caraș-Severin au fost private de cursuri de pregătire și de implicarea conducerii în perfecționarea acestora“, recunoaște dr. Adrian Truică, actualul manager general al Serviciului de Ambulanță Județean.

Jumătate dintre medicii de pe ambulanțele din județ participă la Conferința Națională de Medicină de Urgență intitulată „În Inima Comunității” organizata în capitală de reprezentanți ai Ministerului Sănătății la București, urmând ca restul medicilor să fie trimiși în luna Noiembrie a acestui an la o a doua conferință națională ce se va organiza la Oradea.

Intenția confirmată de managerul dr. Truică este de a-și trimite la cursuri de perfecționare și restul cadrelor medicale de pe ambulanță (asistenți medicali și ambulanțieri).

Managerul SAJ Caraș-Severin, Adrian Truică și-a fixat ca obiectiv până la sfârșitul anului achiziționarea unui nou echipament pentru tot personalul operativ de pe ambulanțe și achiziția în Caraș-Severin a unor ambulanțe noi, prin programul guvernamental derulat de MAI. „Ne dorim ca până la finele anului 2018 să aducem o parte din ambulanțe iar până la finele lui 2019 să reușim reînnoirea întregului parc auto! Un numar de 39-40 de ambulanțe noi ar fi targetul pentru județul nostru“, a precizat directorul general SAJ Caraș-Severin, Adrian Truică.

44300790_253524771977931_1762979827561791488_n

Nu sună rău deloc ceea ce își dorește șeful ambulanțelor din județ, iar noi așteptăm să vedem și concretizarea acestor deziderate.

Sergiu TABAN

 

 


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei