Virusul West Nile, semnalat în România încă din luna mai a acestui an, și care la nivel național a făcut deja peste 35 de victime, continuă să se manifeste și în județul Caraș-Severin, unde a fost confirmată o a doua infecție cu virusul transmis prin înţepătura ţânţarilor.
„Virusul West Nile, transmis de țânțari, cel care generează afecțiuni meningo-encefalice cu lichid clar, a fost confirmat la o a doua persoană suspectată de infecție, din Caraș-Severin. Este vorba de o femeie de 80 de ani din Caransebeș, căreia i s-au făcut două seturi de analize”, informează purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, Daniel Botgros.
Primul caz confirmat din județul Caraș-Severin a fost acela al unei alte femei, de 69 din Bozovici. Există și o a treia suspiciune de infecție, în cazul unei femei de 30 de ani, din Reșița, care însă nu a fost confirmată de un al doilea set de teste de laborator la Institutul Cantacuzino.
În prezent, toate cele trei paciente sunt externate și se află în afara pericolului.
Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, de la debutul sezonului 2018 până în prezent, la nivel național au fost înregistrate peste 250 de cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, fiind înregistrate peste 35 de decese la pacienți cu co-morbidități.
Având în vedere că transmiterea virusului West Nile se face prin mai multe specii de țânțari atât în mediul urban cât și în cel rural, pentru perioada următoare, odată cu răcirea vremii, se așteaptă o scădere a cazurilor de îmbolnăvire.
Cu toate acestea, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă populației să ia în continuare măsurile necesare pentru evitarea infectării cu virusul West Nile, pentru care nu există vaccin sau tratament antiviral specific. Printre acestea, reamintim mjloacele de protecție fizică a populației pentru evitarea expunerii la înțepăturile țânțarilor, precum protecția mecanică a tegumentelor, folosirea substanțelor repelente, plase de protecție la ferestre.
Diana RADU
