Două transporturi agabaritice se vor efectua săptămâna aceasta pe raza județului Caraș-Severin, cu plecare din Reșița. Acestea vor străbate trei județe, urmând să iasă din țară de la frontiera de la Nădlac.
Lățimea maximă a vehiculelor este de 5.50 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Cele două transporturi cu depășiri se vor efectua pe ruta: Reșița – DN 58B – Voiteg – DN 59 – Timișoara – DN 6 – Autostrada A1 – Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II.
Conform IPJ Caraș-Severin, primul din cele două transporturi se va efectua marți, 4 septembrie, ora 15:00, de la sediul UCM Reșița, de pe strada Golului.
„Etapele de desfășurare ale transporturilor sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculelor cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu”, informează reprezentanții CNAIR.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, de pe siteul www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și de pe pagina de facebook https://www.facebook.com/cnadnr/.
Diana RADU
