Talentul, munca, perseverenţa şi pasiunea au fost răsplătite cum se cuvine. Medalia şi marele premiu FISP- Resita, Ed I, 9-11 mai 2014, dar şi premiul I categoria C au fost câştigate de Fabiani Gabriel Andrei PRCSINA din Petroşani (Hd).
Deşi a trecut neobservat de majoritatea reşiţenilor prea preocupaţi să se bucure de o ofertă culturală de excepţie şi deşi elevii care studiază muzica în diferitele ei exprimări la Liceul de artă “Sabin Păuţa” nu s-au arătat interesaţi de o competiţie care pe ei ar fi trebuit să îi atragă, Festivalul internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie “Sabin Păutza” – ediţia I, 2014, a oferit o perspectivă nouă evenimentelor culturale organizate şi găzduite la Reşiţa.
Desfăşurat pe tot parcursul său în prezenţa maestrului Sabin Păutza, care a mărturisit că este impresionat de acestă iniţiativă despre care a aflat abia în urmă cu câteva zile şi a constituit o mare surpriză pentru el, festivalul a cuprins în prima sa zi integrala lucrărilor de pian la patru mâini de MAURICE RAVEL, interpretată în premieră românească de prof. dr. Corina Răducanu și prof. dr. Eugen Dumitrescu (București). A fost un recital extraordinar care a ţinut publicul într-o linişte mişcătoare, deşi din exteriorul Sălii Lira răzbăteau în mod deranjant sunetele Caravanei lui Axinte. Finalul, apoteotic, cu mult-apreciata lucrare BOLERO, a ridicat la final publicul în picioare şi a răsplătit interpreţii cu lungi minute de aplauze. Tot în prima zi, FISP a oferit vernisajul expoziției “Dinu Lipatti – laureat al Premiului Național de Compoziție George Enescu”- realizată de Cristina Andrei, muzeograf, manager al Muzeului Național “George Enescu” din București și Olga Grigorescu, consultant științific, prezentată de dr. Irina Nițu, asistent cercetător al aceelași prestigioase Instituții.
Cea de-a doua zi a fost rezervată competiţiei propriu-zise. Au participar 19 tineri interpreţi la pian şi 4 s-au întrecut la compoziţie.
Medalia şi marele premiu FISP- Resita, Ed I, 9-11 mai 2014, dar şi premiul I categoria C au fost câştigate de Fabiani Gabriel Andrei PRCSINA din Petroşani (Hd).
Au fost acordate şi Premiul Special Sabin Pautza – POPA Bianca – Măriuca (clasa a XI-a), Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București, dar şi Premiul de Excelență pentru profesor – Prof. Adina Stan, Școala Gimnazială I.G. Duca Petroșani.
Directorul Librăriei “Semn de carte” şi sufletul în organizarea Festivaluuluil internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie “Sabin Păutza”, Camelia Duca, a mărturisit că micul câştigător al FISP, Fabiani, a spus că aceste premii “se datorează unui om care-l veghează din cer şi-i dă curaj în fiecare noapte – MAMA sa” (mama sa a fost ucisă de un inconştient de 21 ani care conducea un BMW, pe o trecere de pietoni, în joia verde, dinaintea Sărbătorilor de Paşti de anul acesta).
Fabiani a interpretat “MAGISTRAL” Edward Grieg- Zilele trecute op.57, nr.1 si Araam Hagiaturian- Toccata. “Fabiani – un nume de care, cu siguranţă, vom mai auzi”, a mai spus Camelia Duca.
Laureaţii concursului de interpretare pianistică au fost împărţiţi pe categorii, aşa cum au şi intrat în competie:
Categoria A
Premiul III – ZIMA Alina Maria (clasa I) – Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
Mențiune – LĂCĂTUȘU Roberta (clasa I) – Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
Categoria B
Premiul I – CARACAȘ Andrei (clasa a III-a), Colegiul Național de Artă Ion Vidu Timișoara
Premiul II – DUMITRU Daiana (clasa a III-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
Premiul III – AL HAMDIOUI Iasmina (clasa a III-a), Liceul de Arte Sigismund Toduță Deva
Premiul III – RADUCANESCU Anastasia – Aylin (clasa a III-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
Mențiune – ONEA-TIMIȘAN Gloria – Lavinia (clasa a II-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
Categoria C
Premiul I – PRCSINA Fabiani – Gabriel – Andrei (clasa a IV-a), Școala Gimnazială I.G. Duca Petroșani
Premiul II – COVACI Sebastian (clasa a V-a), Colegiul Național de Artă Ion Vidu Timișoara
Premiul III – IACOB Filip – Eduard (clasa a V-a), Școala Gimnazială de Muzică Filaret Barbu Lugoj
Mențiune – BĂLAN Nicola (clasa a IV-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
– CERNESCU Valentina – Cătălina (clasa a IV-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
– RUSZULY Răzvan (clasa a IV-a), Liceul de Arte Sigismund Toduță Deva
Categoria D
Premiul III – LUPȘA Francesca (clasa a VI-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
Categoria F
Premiul I – LAŚZLÓ Berta – Bianca (clasa a X-a), Liceul de Arte Plugor Sándor Sfântu Gheorghe
Premiul II – ASOLTANEI Evangheline (clasa a X-a), Colegiul Național de Artă Ion Vidu Timișoara
Premiul III – HAITĂ Alexandru Gabriel (clasa a X-a), Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București
Categoria G
Premiul I – POPA Bianca – Măriuca (clasa a XI-a), Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București
Premiul II – BELU Laurențiu – Tiberiu (clasa a XI-a), Liceul de Arte Sabin Păuța Reșița
În cea de-a treia zi a festialului, au fost acordate premiile pentru compoziţie. Astfel, Premiul I pentru creaţie l-a primit Sireteanu Marius din Bucuresti. Premiul II i-a fost acordat lui Claudiu Tiberiu Iacob – Bucuresti, Premiul III i-a revenit reşiţeanului Ailenei Eduard Gentile, iar o Menţiune pentru creaţie a primit-o Ghita Horia Adrian din Bucureşti.
Evenimentul a fost organizat de Societatea pentru Cultură Metarsis, în parteneriat cu Liceul de Arte “Sabin Păuța”, Școala Populară de Arte „Ion Românu”- Reșița, Asociația Klavier Art și Muzeul Național “George Enescu” București cu sprijinul Primăriei Municipiului Reșița, Rotary Club Reșița, Raiffeisen Bank Reșița, Piperiu Publicații și librăria Semn de Carte.
Laura PIPERIU
















Pingback: Festivalul International Sabin Pautza editia I, 9-11 mai 2014 | RememberEnescu's Blog
Fabian e un copil minunat merita tot binele din lume :* mama lui il va veghea din cer si ii va fi mereu aproape
Felicitari Fabiani,esti un copil talentat si minunat