Timp de 7 zile, faleza Dunării din Moldova Nouă va fi gazda unui eveniment inedit și-n premieră și anume proiecții de film în aer liber. 5 filme românești și două sârbești vor rula pe ecranul ce va fi amenajat la malul Dunării.
Organizatorii – Casa de Cultură, Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă, împreună cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) – își propun ca-n perioada 6-12 august să aducă iubitorilor de film o serie de producții consacrate în cinematografia românească, dar și în cea sârbească. Manifestarea din orașul de la malul Dunării se dorește a se concretiza într-un „festival” internațional, anul acesta fiind prima ediție, ea urmând să fie organizată și-n anii următori, iar numele evenimentului să fie “Moldova Nouă – International Film Festival”.
„Timp de o săptămână întreagă, de luni până duminică, pe Faleza Dunării din Moldova Nouă, vor fi realizate proiecții de film, începând cu ora 21:00. Evenimentul va beneficia de proiecții de filme românești și sârbești și este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei România și Dacin Sara”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a Casei de Cultură din Moldova Nouă.
Programul proiecțiilor de film, conform anunțului făcut pe pagina de Facebook, este următorul:
LUNI:
Felix și Otilia (regia Iulian Mihu)
MARȚI:
Adela (regia Mircea Veroiu)
MIERCURI:
Cuibul de viespi (regia Horea Popescu)
JOI:
Carol I – Un destin pentru România (regia Sergiu Nicolaescu)
VINERI:
Filantropica (regia Nae Caranfil)
SÂMBĂTĂ:
MAMAROSH (regia Momcilo Mrdakovic)
DUMINICĂ:
S/KIDANJE (regia Kosta Djordjevic)
Accesul în spațiul amenajat pentru proiecții este liber.
Diana RADU

