CJ Caraș-Severin a scăpat de „drumul oaselor”! Cătălin Golu, dispus să își asume riscul: „Vom fi lăudați sau înjurați”!

modelmic

Consiliul Județean Caraș-Severin a scăpat de „drumul oaselor”, cei peste 3 km de șosea din intravilanul comunei Ciclova Română. Tronsonul a fost preluat de administrația locală, viceprimarul Cătălin Golu fiind dispus să își asume această povară și să caute finanțare pentru drumul care nu a mai fost reabilitat de zeci de ani.

Predarea în administrarea temporară a Consiliului Local Ciclova Română a respectivului tronson din DJ 571 J a fost votată în unanimitate de către consilierii județeni, în ultima ședință a forului județean. De altfel, președintele Silviu Hurduzeu anunța în urmă cu ceva timp deja că este dispus să dea tronsoane din drumurile județene în administrarea UAT-urilor pe raza cărora se află, motivând că acestea ar putea obține mult mai ușor fonduri pentru modernizarea lor. Aceasta este, de altfel, și intenția viceprimarului Cătălin Golu.

„Stăm foarte prost cu fondurile, dar o să încercăm să îl plombăm, să îl facem utilizabil. Dar cel mai important aspect pentru care l-am luat este faptul că dorim să îl prindem pe ceva proiecte europene sau pe următorul program guvernamental care am înțeles că s-ar derula de la începutul anului viitor. Pentru a face acest lucru  trebuie să fim administratori pe acest sector de drum.

Acesta este motivul principal pentru care am încercat să îl luăm de la CJ. Și am reușit. S-au descotorosit foarte repede de el, credeam că țin mai mult la el, dar se pare că nu.

Am făcut acest pas care nu s-a dorit a fi făcut niciodată și acum așteptăm să vedem, ori ne aducem laude ori ne aducem injurii fiind proprietari pe acest sector de drum”, a explicat Golu pentru Reper 24, adăugând că a decis să ia problema în propriile mâini, sătul de amânările și scuzele Consiliului Județean.

foto: facebook

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Gogu

    Inca o dovada a neputiintei.” Cine nu munceste ,nu greseste.Si daca nu greseste ,merita sa fie premiat”

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei