Deputatul Ion Tabugan a părăsit PMP, dar nu s-a înscris în PRO ROMÂNIA!

Tabugan final PMP

Informația politică a momentului o reprezintă plecarea din rândurile Partidului Mișcarea Populară a deputatului de Caraș-Severin, Ion Tabugan. Demisia a fost înregistrată la Secretariatul General al Camerei Deputaților, Tabugan devenind astfel deputat independent.

Chiar dacă surse din anumite cercuri politice dădeau ca sigură trecerea lui Ion Tabugan la proaspăta formațiune de pe eșicherul politic PRO ROMÂNIA, acesta neagă orice dialog sau negociere purtată cu liderii acestui partid. ,,Am depus în această dimineață demisia mea, care a fost înregistrată și citită în plen, la ora 16:00, de vicepreședintele Camerei, Florin Iordache. Sunt deputat independent. Nu am purtat discuții și negocieri cu nicio altă formațiune’’, a declarat pentru Reper24, deputatul Ion Tabugan.

Am încercat să aflăm și care a fost motivul pentru care parlamentarul cărășean a luat această decizie, dar Tabugan nu a dorit să comenteze acest aspect.

Sorin Simescu, coordonator PRO ROMÂNIA în Caraș-Severin: ,,Nu avem nicio adeziune pe numele domnului Tabugan!’’

Reper 24 l-a contactat pe coordonatorul formațiunii PRO ROMÂNIA la nivel județean, Sorin Simescu, în legătură cu presupusa adeziune a deputatului Tabugan. Acesta a declarat că la nivelul organizației județene, până la această oră nu a fost depusă nicio adeziune care să poarte numele Ion Tabugan. Simescu nu a infirmat, dar nici nu a confirmat posibile negocieri care ar putea avea loc la nivel central de către liderii Victor Ponta și Danile Constantin cu parlamentarul originar de pe Valea Cernei.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei