La Măureni se lucrează în prezent la termoizolarea celor două școli din comună, proiecte finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Primarul Brian Filimon a semnat contractele pentru realizarea lucrărilor la cele 2 școli în iarna anului trecut. Edilul a reușit să se miște repede, s-a făcut procedura de licitație, iar în prezent lucrările sunt în plină desfășurare.
„Am reușit să demarăm deja lucrările la Școala de la Șoșdea, momentan, și vom începe și la Școala de la Măureni. O să lucrăm în paralel, pentru că aceeași firmă a câștigat execuția și pe Soșdea și pe Măureni. Eu zic că undeva în 2-3 luni vor fi terminate ambele școli”, a explicat primarul Brian Filimon.
Administrația locală a decis să profite de faptul că se lucrează la cele două instituții de învățământ, pentru a aduce unele mici îmbunătățiri și reparații clădirilor în care învață cei câteva sute de copii din Măureni și Șoșdea.
„Cum sumele cerute de noi de la Ministerul Dezvoltării erau micuțe, am venit și cu o cofinanțare, să spun așa, adică compensăm noi, pentru că vrem să schimbăm și jgeaburi, burlane și ce mai este necesar. Școala de la Măureni chiar necesita o reabilitare mai amănunțită. Bucuria este că primim un ajutor de la Ministerul Dezvoltării, iar noi venim din puținul nostru cu o completare și sperăm să iasă așa cum ne dorim”, a adăugat edilul.
Finanțarea obținută de Primăria Măureni pe PDNL pentru termoizalarea școlilor din Măureni și Șoșdea se ridică la aproximativ 260.000 de lei.
Karina TINCUL






Pentru autorul articolului:
– ati inceput cu “doua scoli” si ati trecut la “2 (doi) scoli”
– de ce nu lasati ” doua scoli” in tot articolul ?