Cluburile Rotary din Caransebeş, Reşiţa şi Lugoj au organizat recent, în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, o reuninune la care a luat parte şi Emil Sopoian, Guvernatorul, în mandatul 2017-2018, al Districtului Rotary România şi Republica Moldova (2241).
Cu acest prilej, Emil Sopoian a comunicat viziunea preşedintelui Rotary International, Ian Riseley, transmisă la pregătirea ce a avut loc la San Diego, la care au luat parte toţi cei 520 de guvernatori din peste 220 de ţări. „Una dintre idei este aceea de a-i îndemna pe colegii rotaryeni din Caransebeş să promoveze tinerii, dar şi doamnele, în rândurile Rotary. Ni s-a mai transmis că, anual, ar fi bine să creştem numeric cu doi membri, dar, în opinia mea, trebuie să creştem mai mult calitativ decât cantitativ, fiindcă, venind în organizaţia noastră oameni cu mare experienţă profesională, sigur că vor acţiona în comunitate în domeniile lor şi vor implementa proiectele necesare”, a spus Guvernatorul Districtului Rotary România şi Republica Moldova.
Alina Almăjan, preşedintele Clubului Rotary Caransebeş în mandatul 2017-2018, s-a arătat bucuroasă şi onorată de faptul că organizaţia din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului găzduieşte anul acesta evenimentul intitulat „Ora Guvernatorului”.
Florentina Ţiple, preşedintele Rotary Club Reşiţa, a spus că în municipiul de pe Bârzava organizaţia numără 31 de membri activi, pe lângă care îşi mai desfăşoară activitatea două grupuri substanţiale de tineri în Rotaract, tineri peste 18 ani, şi Interact, format din membri sub această vârstă. „Suntem implicaţi în proiecte pentru comunitate, Rotary susţine performanţa, am contribuit la renovarea Spitalului Judeţean din Reşiţa, şi suntem deschişi în faţa tuturor proiectelor”, a mai spus Florentina Ţiple.
Arin Ispas, membru al Clubului Rotary Caransebeş, a declarat că, la balul organizat la sfârşitul lunii martie, s-a lansat ideea strângerii de fonduri pentru achiziţionarea unui bronhoscop şi a unor aparate de monitorizare a funcţiilor vitale la nou-născuţi, pentru Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş, acţiune în urma căreia s-au adunat 4.500 de euro, în afară de sponsorizările primite de la diverse firme. „De asemenea, sperăm ca până la finalul anului să inaugurăm macheta 3D, realizată din bronz, cu Cetatea veche a Caransebeşului. Suntem cam la jumătatea drumului, Primăria municipiului, care este parteneră în acest proiect, ne-a promis că anul acesta va fi finalizată şi partea care-i revine ei, pentru că noi ne-am achitat de ceea ce ne revenea nouă. Sperăm ca, pe viitor, bineînţeles, cu ajutorul caransebeşenilor, să putem face mult mai multe lucruri pentru oraş, şi să putem spune că avem un municipiu din ce în ce mai frumos”, a mai spus Arin Ispas.
Cosmin VLAD

