Una din investițiile din municipiul Reșița, lăsată de izbeliște în urmă cu ani de zile are în sfârșit șanse de concretizare. Primarul Ioan Popa a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru continuarea lucrărilor la grădinița din Moroasa, o investiție de peste 10 milioane de lei.
„Două vești extraordinare în această săptămână! În sfârșit, munca noastră de luni de zile dă roade! După semnarea contractului de finanțare pentru Colegiul Traian Lalescu, am semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, contractul pentru Grădinița cu program normal, prelungit și creșă din Cartierul Moroasa, în valoare de 10.090.263,00 lei. Sunt convins că în cel mai scurt timp o să mai avem și alte noutăți care o să ne bucure”, explică edilul.
Lucrările la grădinița din Moroasa au început în anul 2007, dar au fost abandonate la nici doi ani la târziu, din lipsă de fonduri. Tot ce s-a reușit în urma unei investiții de aproape 4 milioane de lei a fost ridicarea fundației. Între timp, copii din zonă continuă să meargă la Grădinița cu Program Prelungit nr 7, situată într-un imobil aflat în proprietatea celor de la UCM Reșița, și pentru care administrația locală plătește lunar o chirie de aproximativ 7.000 de euro.
Karina TINCUL


Primarul 10% facea mai repede si mai bine :))
Felicitări!