Decizia definitivă a instanței este că PRO ROMÂNIA este oficial partid, după ce au fost judecate toate contestațiile depuse la adresa titulaturii formațiunii politice anunțate încă de anul trecut de fostul ministru al agriculturii și vicepremier, Daniel Constantin.
Formațiunea politică inițiată de Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii și fost vice prim-ministru, de Victor Ponta, fost premier, și de Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației și fost premier interimar, se va ocupa în perioada următoare de constituirea tuturor organizațiilor.
„Am pornit acest proiect pentru a le da o șansă celor mulți care doresc să facă politică #altfel și care nu se regăsesc în partidele populiste sau rămase în capcana timpului. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această perioadă, alegând să plece din zona de confort pentru un proiect solid, cu obiective pe termen mediu și lung! Împreună cu Victor Ponta, Sorin Cîmpeanu și ceilalți colegi vom participa la constituirea tuturor organizațiilor județene în perioada următoare, pornind cursa pentru primul obiectiv major, și anume alegerile europarlamentare 2019!“, a ținut să precizeze Daniel Constantin.
Să ne reamintim că în luna august a anului trecut, prima lansare, dar și manifestare politică PRO ROMÂNIA a avut loc la Reșița, fiind prezent în municipiul de pe Bârzava chiar președintele Daniel Constantin.
În Caraș-Severin, coordonator, la nivelul județului, al proaspetei formațiuni politice este fostul viceprimar al municipiului Reșița, Sorin Simescu.
Sergiu TABAN

Cu Ponta si Simescu-nfrunte vor avea victorii multe!
L-a si gasit !