Aproape 1.700 de persoane au fost prinse de polițiștii de frontieră din vestul țării în anul 2017 în timp ce încercau să treacă ilegal granița, ceea ce reprezintă o creștere cu 251% față de anul 2016, când au fost descoperite doar 56 de cazuri de treceri ilegale cu 480 de persoane implicate.
Majoritatea acestor cazuri au fost constatate pe raza judeţului Caraș-Severin și Timiş, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița – 72 evenimente cu 620 persoane implicate, Moravița – 52 evenimente cu 401 persoane implicate și STPF Timiș – 38 evenimente cu 257 persoane.
Situația principalelor cetățenii care au săvârşit infracțiuni pe linia migrației ilegale se prezintă astfel: 943 Irak, 244 Siria, 231 Pakistan, 107 Afganistan, 72 Iran.
Situaţia migraţiei ilegale la nivelul I.nspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara la frontiera cu Serbia:
| IAN | FEB | MAR | APR | MAI | IUN | IUL | AUG | SEPT | OCT | NOV | DEC | ||
| Migranți ilegali | 11 | 51 | 302 | 614 | 185 | 26 | 56 | 58 | 29 | 159 | 130 | 67 | |
| Total TR I | 364 | ||||||||||||
| Total TR II | 825 | ||||||||||||
| Total TR III | 143 | ||||||||||||
| Total TR IV | 356 | ||||||||||||
| TOTAL | 1688 | ||||||||||||
De asemenea, s-a înregistrat o creștere de 53,33%, a descoperirilor infracțiunilor de trafic de migranți, de la 14 cazuri cu 30 de traficanți descoperiți în anul 2016 la 27 de cazuri cu 46 de traficanți descoperiți în 2017.
foto: pedalezdeciexist.com
Diana RADU
