ISU Semenic a fost alertat ieri printr-un apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat din Borlovenii Noi, în vârstă de 74 de ani, a plecat în pădure în cursul zilei de sâmbătă și nu s-a mai întors acasă.
Imediat după ce a fost anunțată dispariția, s-a constituit de urgenţă, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, o echipă de căutare formată din pompieri, jandarmi, poliţişti, lucrători ai Ocolului Silvic Prilipeţ, membri din cadrul Serviciului Voluntar petru Situaţii de Urgenţă Prigor şi poliţişti de frontieră.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667320861499″]
Din informaţiile primite, se pare că persoana dispărută a plecat în pădure, alături de alţi doi bărbaţi. Dimineaţa, în data de 10.12.2017, când cele două persoane au constatat că bărbatul în vârstă de 74 de ani nu s-a întors acasă, au anunţat autorităţile.
Căutările s-au desfășurat ieri până la lăsarea serii, fiind reluate în această dimineață.
Diana RADU
