Administrația publică locală anineană a marcat săptămâna trecută un moment important pentru comunitatea rromă din orașul de la poalele Munților Aninei. Este vorba despre semnarea acordului de parteneriat pentru un proiect de aproximativ 14.5 milioane de lei, ce a fost depus și finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 4: Incluziunea Socială și combaterea sărăciei.
Primăria Anina, Liceul „Mathias Hammer”, Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin, Asociația de Binefacere Pro Vitam Reșița și SC Top Media SRL au semnat joi, la sediul Primăriei orașului Anina, un parteneriat în vederea implementării unui proiect de 14 448 672 87 lei, bani ce vor fi folosiți pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale rromilor din localitatea cărășeană. Pe durata a 36 de luni, rromii vor beneficia de cursuri de perfecționare profesională, completare de studii, sprijin pentru întocmirea actelor de identitate, sprijin pentru ocuparea unui loc de muncă, sprijin pentru antreprenoriat etc. Cea mai importantă investiție va consta în inființarea unui Centru de Servicii Integrate Medico-Sociale (CSIMS) care va oferi un pachet de servicii integrate (sociale, medicale, medico-sociale) persoanelor din grupul țintă. De asemenea, blocul G, unde locuiește o parte însemnată din persoanele din grupul țintă, va fi reabilitat în totalitate, rezolvându-se astfel problema condițiilor inumane în care trăiește etnia rromă din Anina.
„Pasul important, pe care doresc să vi-l descriu acum, îl constituie începerea unui proiect social cu finanțare din fonduri europene în orașul Anina, în care, chiar dacă Primăria are doar rolul de partener, beneficiarii finali sunt cetățenii din comunitatea marginalizată a localității noastre. Vorbim despre un grup țintă de 556 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, din care aproximativ 150 de etnie rromă. Pentru aceștia, am identificat nevoile cu care se confruntă, apoi am încheiat un parteneriat cu Asociația PROVITAM, Camera de Comerț Caraș-Severin, SC TOP MEDIA SRL, depunând un proiect în care am cooptat și Liceul «Mathias Hammer» Anina, dar și pe d-șoara. dr RADU Laura. Fiecare partener are rolul său, bine definit, iar mie nu îmi rămâne decât să constat faptul că, având atâția profesioniști în acest proiect, va fi clar o reușită a scopului pe care ni l-am propus. Proiectul, spre satisfacția noastră, a tuturor, a devenit câștigător, urmând ca cetățenii din Anina, care corespund cerințelor pentru finanțare, să fie incluși în grupul țintă, și să beneficieze de:
- sprijin pentru creșterea accesului a educație: învățământ preșcolar pentru copii, program Școală după școală pentru elevi, program «A doua șansă» pentru adulți;
- servicii de informare, consiliere și orientare profesională, în vederea găsirii unui loc de muncă;
- programe de ucenicie la locul de muncă, inclusiv subvenționarea acestei activități;
- acordarea de sprijin pentru înființarea de afaceri, inclusiv subvenționarea prin micro-granturi;
- un pachet de servicii integrate medico-sociale: consultații medicale, îngrijire la domiciliu, recuperare medicală;
- îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru o mare parte a grupului (bloc G): lucrări de reparații pentru șarpantă și învelitoare, refacere fațadă, refacere instalații electrice și sanitare, reparații tencuieli, zugrăveli;
- sprijin în reglementare actelor de identitate, de stare civilă, de proprietate și de obținere a drepturilor de asistență socială”, a declarat primarul Aninei, Gheorghe Românu, cu ocazia semnării parteneriatului.
La momentul semnării parteneriatului, o parte semnificativă a cetățenilor a fost identificată, aceștia fiind deja în etapa de evaluare, astfel conturându-se grupul țintă. Primăria Anina a pus la dispoziție, încă de la începutul proiectului, câteva spații și dotări pentru desfășurarea activităților amintite anterior, urmând ca, după definirea grupului țintă, cetățenii care corespund cerințelor să înceapă să beneficieze efectiv de serviciile acordate prin acest proiect. Întrucât proiectul se derulează pe o perioadă de 3 ani, primarul Românu consideră că se vor crea foarte multe oportunități pentru cetățenii marginalizați.
John GAVRILESCU

