La Rudăria, deputatul Luminița Jivan și senatorul Ioan Chisăliță au luat act de cultură și de nevoile oamenilor!

JivanChisalita

În ultima zi de septembrie a lui 2017, în localitatea Eftimie Murgu s-a desfășurat Festivalul cultural-artistic al “ Văii Almăjului”, ajuns la cea de-a XXII-a ediție, manifestare la care au ținut să fie părtași deputatul Luminița Maria Jivan și senatorul Ioan Narcis Chisăliță, cei care nu au călcat în Almăj doar pentru a face un act de prezență.

Înainte de deschiderea  festivalului, parlamentarii social-democrați cărășeni au răspuns invitației  primarului Mihai Vlădia și consilierilor locali ai comunei  “ Eftimie Murgu “, de a lua parte la o întâlnire de lucru în cadrul căreia  au fost discutate o serie de solicitări ale comunității locale, dezbaterile  axându-se pe problemele de rezolvat și propuneri de rezolvare –  prin  strânsa colaborare a tuturor factorilor decizionali (starea  drumurilor județene,  gestionarea colectarii și a transportului deșeurilor și a materialelor reciclabile – modalități, răspunderea primarului și a funcționarilor din primărie, propunerea de revenire a  denumirii comunei „Eftimie Murgu “ la numele  anterior, „Rudăria“.

Despre evenimentul cultural din Valea Almăjului și concluziile desprinse după o zi petrecută în localitatea Eftimie Murgu, deputatul Luminița Jivan, a declarat: „Am participat în comuna Eftimie Murgu la un eveniment în cadrul căruia am avut bucuria de a constata că tradiția încă se păstrează prin dorința nestinsă a unor oameni cu suflet mare. Împreună cu domnul senator Ionuț Chisăliță, domnul subprefect Sebastian Purec și prin ospitalitatea domnului primar Mihai Vlădia am participat la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Văii Almăjului, organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Local și Primăria Eftimie Murgu, Societatea Culturală „Țara Almăjului” din Timișoara. A fost o încântare să văd că tinerii poartă cu mândrie portul nostru popular și o emoție să fiu în preajma celor care nu uită importanța continuității unor astfel de evenimente prin care poporul român își consolidează identitatea. Felicitări tuturor!“

După întâlnirea de lucru, parlamentarii cărășeni ai PSD, deputatul Luminița Maria Jivan și senatorul Ioan Narcis Chisăliță, au rostit cuvinte de salut la sosirea și prezentarea ansamblurilor artistice participante la Festival. Au fost prezente colective artistice din: Eftimie Murgu, Bozovici, Bănia, Dalboșeț, Șopotu Vechi, Lăpușnicu Mare (formații de dansuri populare,  fanfară, soliști vocali). În  horă, alături de  ansamblurile populare s-au  prins primarii, părinții inimoșilor dansatori, consăteni. Parlamentarii cărășeni ai PSD au promis sprijin în demersuri și susținere necondiționată, promovarea turismului Banatului Montan fiind o prioritate, turismul –  o resursă de exploatat.  Complexul  Mulinologic de la “ Rudăria  “, este  unic în Europa iar măcinatul grăunţelor este o datină pe care azi rudărenii o păstrează încă vie  ca pe o adevărată comoară. La evenimentele din localitatea Eftimie Murgu a luat parte și primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

Senatorul PSD Ionuț Chisăliță și deputatul PSD Luminița Jivan, subprefectul Sebastian Purec și primarul comunei Eftimie Murgu au vizitat o parte a  Complexului Mulinologic de la  „Rudăria“. Primarul Mihai Vlădia, dascăl de istorie la bază, a povestit în versuri în grai istoria  Morii de apă „Îndărătnica “ și a prezentat câteva din proiectele de viitor pe care și le-a propus pentru  bunăstarea comunității locale și care să vină totodată  în întâmpinarea  așteptărilor turiștilor de pretutindeni. Festivalul cultural-artistic dedicat „Văii Almăjului“, a fost organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Local și Primăria Eftimie Murgu, Societatea Culturală „Țara Almăjului” din Timișoara.

chijiv

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Pingback: Festivalul cultural-artistic al “ Văii Almăjului” – ediția a-XXII-a – Eftimie Murgu, septembrie 2017 | Luminita Jivan

  2. De pe linga voi

    Cata ipocrizie,la intoarcere pe drummul presarat cu cratere si transee nu sau scuturat gratarele,carnatii,tuicile,si toate alea in burtihaniile caraghiosilor si caraghioaselor,reprezentanti de seama de altfel a soc.carasene,jenant dar se pare ca ridicolul are alt sens de multa vreme

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei