Episcopia Caransebeşului desfăşoară în perioada 26 aprilie – 3 mai 2014, sub genericul “Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului – Ediţia a VIII-a”, mai multe acţiuni religioase, culturale şi artistice, se arată într-un comunicat al instituţiei.Săptămâna aceasta sunt cuprinse în program o seamă de manifestări de amploare, care deja au prins tradiţie şi au atras un public numeros, cunoscător al calităţii promovate în trecutele ediţii. Amintim aici: Simpozionul internaţional „Taină şi mărturisire” şi vernisarea expoziţiei foto-documentare „Istorie şi devenire în Episcopia Caransebeşului”, care au loc astăzi, Festivalul Coral de Muzică Religioasă „Miron Cristea“, ediţia a V-a, care se desfăşoară mâine, de la ora 17.00, în Catedrala Învierea Domnului şi este dedicat în special corurilor parohiale. Urmează miercuri, 30 aprilie, de la ora 11.00, aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Corului Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş (concert şi evocări), în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului. Iubitorilor teatrului le este pregătită joi, 1 mai, în aceeaşi locaţie, o vizionare a piesei de teatru „Mironosiţele”, de Victor Ion Popa, susţinută de elevii Seminarului Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş.
Va fi din nou muzică vineri şi sâmbătă, pentru că sunt programate Festivalul Corurilor de Copii şi Tineret „Timotei Popovici“, ediţia a XXXII-a, cu începere de la ora 17.00, în Sala Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, şi Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a V-a, cu începere de la ora 10.00, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului.
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Episcopiei Caransebeşului, ciclul de manifestări este ocazionat de sărbătorirea festivă a hramului noii catedrale Învierea Domnului din Caransebeş (Duminica Tomii), de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2014 ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)” şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, la care se adaugă aniversările locale grupate sub deviza „Istorie şi devenire în Episcopia Caransebeşului”, în 2014 împlinindu-se 20 de ani de la reîntemeierea Episcopiei Caransebeşului prin episcopul Emilian Birdaş (1994), 80 de ani de la întronizarea ierarhului Vasile Lăzărescu în slujirea de episcop al Caransebeşului (1934) şi 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (1914).
Laura PIPERIU
