Garda Forestieră Timișoara confirmă că pădurile Reșiței sunt tăiate ilegal?

modelmic+editorial

Grupul Ecologic de Colaborare Nera a monitorizat în ultimele 11 luni tăierile de arbori în parcele de pe Dealul Cioara. deasupra caselor de pe strada Murelor  şi în zona Minda, toate situate în imediata apropiere a Municipiului  Reşiţa.

 

Cum modul haotic de realizare a acestor defrișări, precum şi înformaţiile furnizate de către cetăţeni au dat senzaţia că este vorba despre tăieri ilegale de arbori, GEC Nera a trimis o adresă spre Garda Forestieră Timişoara pentru a cere un punct de vedere în legătură cu legalitatea acestor tăieri.

În răspunsul furnizat, prin scrisoarea nr.2026/03.04.2016, Garda Forestieră Timişoara ar confirma indirect, spun militanții pentru mediu cărășeni, că în toate cazurile sesizate a fost vorba de tăieri ilegale de arbori motiv pentru care au fost aplicate amenzi operatorilor care au exploatat lemn în parchetele deschise în aceste zone.

 „Cuantumul mic al amenzilor aplicate, atât în cazul tăierilor de arbori din pădurile situate în imediata apropiere a Municipiului  Reşiţa cât şi din alte părţi ale judeţului Caraş – Severin, nu reprezintă o modalitate de stopare a acestor fenomene iar acestea pot fi diminuate şi stopate prin intensificarea controalelor efectuate de autorităţile direct responsabile”, explică reprezentanții Grupul Ecologic de Colaborare Nera.

În acest context,  prin scrisoarea trimisă la Timișoara, GEC Nera a cerut  în baza Legii 544/2001  un supliment de răspuns prin care s-au solicitat copii după notele de constatare din anii 2016 şi 2017 pentru controlul efectuat referitor la tăierea arborilor în zonele precizate în scrisoarea iniţială.

La această a doua solicitare însă, Garda Forestieră Timişoara nu a mai oferit niciun răspuns în termen legal.

„Faţă de cele prezentate solicităm public Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Mediului verificarea în comun a modului de exercitare a autorităţii de control a tăierilor de arbori  în judeţele Caraş Severin şi Mehedinţi, în special în cazul tăierilor de arbori din pădurile situate în imediata apropiere a Municipiului  Reşiţa precum  şi în interiorul parcurilor naţionale Semenic –  Cheile Caraşului şi Domogled – Valea Cernei”, explică GEC Nera.

 

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Cineva

    Saptamana trecuta am sunat la 112 de unde am fost directionat spre politie, sa ii informez ca au coborat din padure, prin Stavila, mai multe masini incarcate cu lemne care cel mai probabil veneau de deasupra de Minda, pentru ca nu aveam numar de masinii mi s-a spus ca nu pot trimite echipaje si data viitoare sa iau si numarul ca nu pot sa trimita echipaje asa doar pentru un telefon… probabil ca trebuia sa iau si numarul de telefon al soferului…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei