Șofer cu alcoolemie record, prins de polițiștii cărășeni! Bărbatul riscă să ajungă după gratii!

modelmic

O situație de risc a fost stopată ieri de polițiștii din Mehadia, care au oprit în trafic un conducător auto aflat sub influența alcoolului. Bărbatul de 32 de ani, care s-a urcat băut la volan, a reușit să stabilească și un record: cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest din Caraș-Severin de la începutul anului.

Ieri, 4 iulie, în jurul orei 20:15, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia au depistat în trafic un autoturism care circula haotic pe D.N.6, pe raza localității Mehadia.

S-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, ocazie cu care polițiștii au constatat că acesta era condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Luncavița.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Serviciul Județean de Ambulanță – Substația Băile Herculane, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

foto: citynews.ro

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei