Centrul Reșiței a fost invadat miercuri după-amiază de sute de cărășeni îmbrăcați în ie, veniți să participe la cea de-a cincea ediție a manifestării „Ia românească şi brâul bănăţean – repere definitorii ale identităţii noastre naţionale”.
Evenimentul, care a pornit de la o inițiativă a jurnaliștilor Paula și Vasile Neamțu, reușește să capete o amploare tot mai mare de la an la an. De această dată, printre cei care au dorit să promoveze tradiționala bluză românească, s-au numărat și ansambluri folcorice din Reșița, Moldova Nouă, Bucova, Bolvașnița, Teregova, Bozovici, Fîrliug, Zorlențu Mare.
Nu a lipsit nici primarul Reșiței, Ioan Popa, care și-a etalat și de această dată cu mândrie portul popular.
„Mă bucur că anul acesta suntem mai mulți decât anul trecut, vremea e la fel de bună, asta însemnă că nu sunt alte cauze pentru care e lume mai multă, decât că oamenii au înțeles că tradiția asta trebuie păstrată. Mă bucur din suflet, mă bucur că sunt copii foarte mici aici, care cu siguranță o să ducă obiceiurile noastre populare mai departe”, a declarat cu acest prilej Popa, care de altfel a fost foarte popular printre participanți, mulți din aceștia înghesuindu-se să își facă o poză cu edilul.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157682846231261″]
De fapt, întreaga manifestare a început la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, de unde participanții au pornit în alai către centrul civic, unde, după ce au admirat o expoziție de costume populare autentice, recondiționate de profesorul Maria Sandu și prezentate de criticul Ada Cruceanu, s-au prins în tradiționalul brâu bănățean.
„Peste 400 de copii au venit să se bucure de acest eveniment. Nu poate decât să ne încânte că avem copii din toate părțile județului care au venit preț de un ceas să joace brâul în centrul Reșiței. Acțiunea în sine urmărește promovarea identității naționale, adică ia românească și brâul bănățean ca o identitate regională. Știm cu toții că brâul bănățean este unul dintre cel mai frumoase, dar și grele, dansuri populare din Banat și atunci în fiecare an încercăm să adunăm tot mai mulți participanți, astfel încât, undeva peste 20 de ani, toți să știe brâul. Aș fi bucuros ca peste ani de zile să vină să joace brâul și micuții de 5-6 ani care au fost azi în centru”, a precizat Vasile Neamțu, unul din inițiatorii evenimentului.
La final, au fost acordate şi câteva diplome de excelenţă, iar cel mai tânăr participant, îmbracat în ie, a fost o fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni.
Organizator al manifestării a fost Societatea pentru Cultură Metarsis – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană, având ca parteneri Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi Primăria Reşiţa, Universitatea Eftimie Murgu şi Ansamblul Bârzava din municipiu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157685022116386″]
Karina TINCUL


