Consilierii locali caransebeşeni au aprobat, în şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, trecerea Bazei de Agrement, respectiv a Ştrandului Municipal, din proprietatea oraşului, în administrarea, coordonarea şi gestionarea Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor” şi Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, din subordinea Primăriei.
Potrivit declaraţiilor primarului Felix Borcean, începând de anul acesta ştrandul va fi complet transformat, în sensul că administraţia locală intenţionează să împartă bazinul mare, pentru adulţi, care era mai puţin atrăgător datorită adâncimii mari a apei. Conform proiectului, acesta va fi separat în două bazine mai mici, cu adâncimea de 1,60, respectiv 1,20 metri, cu un sistem de filtrare modern, care va intra însă în funcţiune anul viitor, şi va exista o arie de relaxare, urmând să fie flancat cu şezlonguri.
Ştrandul va mai avea o zonă cu nisip şi vor exista umbrele de stuf, tocmai în ideea de a face acest obiectiv cât mai atrăgător. Investiţia, care se ridică la 110.000 de euro, nu era prevăzută în bugetul local – a mai precizat edulul –, fiind o hotărâre luată în compensaţie la o mai veche idee, care prevedea construirea unui Aquaparc.
Întreg proiectul va fi finalizat până în data de 1 mai 2018, investiţia de 110.000 de euro urmând să fie achitată eşalonat. În momentul de faţă se lucrează la montarea pavelelor, care vor acoperi toate zonele bituminate.
Preţul unui bilet va fi cuprins între 10 şi 15 lei, care va include şi un şezlong, iar la intrare fiecare persoană va primi câte o brăţară cu cod de bare, rezistentă la apă, pentru a se evita eventualele pierderi financiare.
Iniţial – a mai spus edilul –, data propusă pentru inaugurare a fost 1 iulie, însă, datorită unor întârzieri legate de de sistemele de filtrare a apei, e posibil să existe o întârziere, însă aceasta nu va fi mai mare de 10 zile.
Cosmin VLAD

