Dacă tot se vorbeşte în aceste zile despre o remaniere guvernamentală şi evaluări ale unor miniştri, putem sesiza şi noi un aspect care poate fi adus la cunoştinţa ministrului Transporturilor. Mai exact, este vorba despre o situaţie care, cu toate gafele făcute până acum de CFR, a scăpat de sub control. Este vorba despre trenul de pe ruta Caransebeş – Reşiţa, cu oră de plecare 19:33 şi sosire la 20:27, care se afla, la ora 21:50, în staţia Brebu. După ce că a plecat cu o întârziere de 15 minute din Caransebeş, trenul a mai aşteptat, nu se ştie ce, 15 minute în staţia Cornuţel, unde ar fi trebuit să staţioneze doar două minute, după care, de la ora 21:00, s-a oprit în Gara Brebu.
Locomotiva trenului de pe relaţia Reşiţa – Caransebeş, care aştepta şi el în staţia Brebu, s-a defectat, iar mai-marii din zonă ai CFR au hotărât să ia locomotiva trenului care mergea spre Reşiţa şi să o ataşeze celeilalte garnituri, care a plecat spre Caransebeş.
Călătorii au fost informaţi că situaţia se va remedia după ce o locomotivă de la Reşiţa se va duce spre Caransebeş, se va întoarce, şi îi va tracta pe ei până la destinaţie, situaţie ce ar putea să dureze chiar şi 3 ore. Deocamdată, oamenii se uită lung şi spre Reşiţa, şi spre Caransebeş…
UPDATE: Trenul a pornit spre Reșița la ora 22:20, după aproape o oră şi jumătate de aşteptare.
Cosmin VLAD
