Inspectoratul Școlar Județean are planuri mari pentru elevii capabili de performanță din județ. Adrian Doxan, inspectorul școlar general, susține că a demarat deja procedurile necesare pentru înființarea unui centru de excelență care să vină în sprijinul celor mai buni elevi cărășeni.
Momentan, susține Adrian Doxan, se caută resursele financiare necesare pentru ca acest centru să poată funcționa.
„Este un proiect pe care ISJ îl are în vedere de mai multă vreme. Trebuie să identificăm resursele materiale pentru ca acest centru de excelență să poată exista și funcționa. Legislația este una specifică și prevede condiții foarte clare în privința înființării acestor centre de excelență, dar apreciem că este absolut necesar, dacă ne dorim să obținem rezultate la nivel național. Avem elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor, la absolut toate disciplinele”, explică acesta.
Inspectorul școlar general este de părere că un astfel de centru este absolut necesar pentru susținerea și încurajarea elevilor. Mai mult, spune Doxan, este nevoie de o pregătire organizată pentru ca elevii noștri să obțină mai mult decât doar premii speciale.
„Dacă ne dorim să luăm și altceva decât premii speciale, este clar că această pregătire a elevilor capabili de performanță trebuie să fie organizată. Trebuie să punem accentul pe o pregătire superioară celei oferite în unitățile de învățământ școlare. Tradiţia învăţământului de calitate, rezultatele bune obţinute de elevii şcolilor din Caraș-Severin la concursurile şi olimpiadele şcolare naţionale, dar şi dăruirea cadrelor didactice sunt doar câteva din argumentele care susţin necesitatea înfiinţării unui Centru de excelenţă în acest județ“.
Alexandra JURCA
