După festivitatea dedicată întâlnirii de 25 de ani a Promoţiei 1992 a Colegiului Naţional „Traian Doda”, din 19 mai, primul-ministru al României, Sorin Grindeanu, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, s-au deplasat la Primăria Caransebeş, unde s-au întâlnit cu edilul municipiului, Felix Borcean.
„Discuţia a fost una extrem de prietenească, iniţiativa i-a aparţinut chiar premierului Grindeanu, care mi-a spus, încerc să citez din memorie, «Felix, ce proiecte importante ai pentru Caransebeş, şi dacă ai ceva te rog să pui pe tapet, pentru că vreau să vă ajut, vreau să las ceva în urmă, fiindcă nu se ştie cât timp voi mai fi în această funcţie şi e bine să batem fierul cât e cald». Mi-a plăcut această atitudine, iar răspunsul meu a fost «Domnule prim-ministru, aţi venit aici pentru o vizită protocolară, pentru o cafea, pentru o discuţie prietenească, iar în săptămânile următoare vom discuta despre aceste lucruri pe care dorim să le facem în Caransebeş şi să vedem câte dintre ele se pot materializa». Săptămâna viitoare sau peste două săptămâni vom face o vizită la Bucureşti, am vorbit deja cu dl Silviu Hurduzeu şi vom merge împreună, pentru a vedea ce putem face, atât pentru Caransebeş, cât şi pentru judeţ”, a spus Felix Borcean.
Cosmin VLAD
