Programele de stimulare a reînnoirii Parcului auto național Rabla Clasic și Rabla Plus pot fi accesate de către persoanele fizice și juridice din această săptămână. Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor care doresc să beneficieze de acest program, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor Caraş-Severin anunță deschiderea unui ghișeu special pentru radieri.
„Având în vedere că se preconizează o creştere a solicitărilor de radiere a vehiculelor, dar şi faptul că, de la data înscrierii în program, solicitantul are la dispoziţie 30 de zile în care să obţină certificatul de distrugere şi certificatul de radiere, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor Caraş-Severin au fost luate măsuri pentru reducerea perioadelor de timp necesare formalităților pe care persoanele fizice trebuie să le îndeplinească”, explică Mihaela Badea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Caraș-Severin
Astfel, de luni până vineri, în intervalul orar 14:00 – 16:00, cererile şi certificatele de radiere vor fi preluate, respectiv eliberate, la ghişeul nr. 3 din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor Caraş-Severin, cu sediul în nunicipiul Reşiţa, Bd. Al.I.Cuza nr. 39, Cămin 3, Et. 2.
Cărășenii interesați de accesarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus pot primi voucherele de 6.500 de lei la Rabla Clasic şi de până la 45.000 de lei pentru programul Rabla Plus. Programul Rabla Clasic este destinat maşinilor obişnuite şi se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie să nu genereze mai mult de 130 g CO2/km. Programului Rabla Plus este destinat maşinilor electrice şi hibrid-eco și presupune acordarea unui voucher de 45.000 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau 20.000 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid plug-in cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.
Karina TINCUL
