Ivanka

Mă întreb dacă Măria-Sa, Cititorul, ar şti că pe fiica cea mare a lui Donald Trump o cheamă Ivanka, ar dormi la fel de liniştit …?! Eu, unul, recunosc sincer că am avut un frison când am aflat acest amănunt!

Aşadar, nu Joahanna, nu Jennifer, nu Mary, Lucy sau Edith, ci Ivanka! Şi lucrează într-un birou din Casa Albă, deşi nu e salariata preşedinţiei … fără să se ştie exact ce şi pentru cine lucrează …

Că politicienii au capetele mult mai înfierbântate decât media oamenilor normali nu mai este de mult un secret; cu Trump este, însă, o altă problemă: el nu este politician pur-sânge, sau, mai bine spus, înainte de a fi politician, este om de afaceri, un deal-maker deloc de duzină, ci de elită, iar capetele oamenilor de afaceri sunt, de departe, mult mai înfierbântate decât ale politicienilor! Aşa că am putea să punem numele “rusofil” al fetei pe seama acestei fierbinţeli … dar ce ne facem aici, la gurile Nistrului, Prutului, Siretului şi Dunării dacă nu e de la fierbinţeală, ci de la afinitate?!

Dar Trump nu este doar produsul propriei fierbinţeli cerebrale, ci şi al ciudatei şi năstruşnicei fierbinţeli din capetele cetăţenilor-electori, care a simţit destul de brusc şi de intens un fel de “vânt magic” cu parfum de iluzie, preferându-i pe oamenii de afaceri în roluri politice şi administrative, în locul politicienilor de carieră. Preferinţa aceasta e cu dus-şi-ntors şi s-ar putea să fie scump plătită, pentru că, în pragmatismul lor, noii şi “pârâţii” oameni politici s-ar putea să se dovedească exrem de fiabili şi sensibili la noua oportunitate de a nu mai trebui să-şi cumpere privilegii, pentru că le obţin gratis. Îşi văd, adică, ţinta atinsă, pentru că privilegiile au fost ţinta lor, principalul privilegiu fiind acela de a-şi creşte cifra de afaceri prin obţinerea de avantaje competitive fără prea mare efort! Pentru ce altceva să fi candidat, dacă nu pentru asta?! Că, dacă au candidat pentru bani, atunci e vai de capul lor de oameni de afaceri!

Această din urmă fierbinţeală a cuprins electoratul nu de mult; de prin 2012-2013, cred eu. Şi ne-a cuprins şi pe noi; pentru că, oricât mi-aţi spune că beneficiarul celor mai multe voturi ale românilor, Preşedintele Iohannis, este mai degrabă om politic decât om de afaceri, nu v-aş crede nici în ruptul capului! Ca şi Gabriela Firea, care are locul doi la numărul de voturi, şi care e o mixtură şi mai complicată, provenind şi din zona afacerilor, şi din presă. Venind mai aproape şi mai jos, sindromul a atins şi Caraş-Severinul, municipiul-reşedintă şi nu mai puţin de 6 orase din celelalte 7 având primarii proveniţi din oameni de afaceri de mai mică sau mai mare anvergură. O fi bine, o fi rău? Vedem peste 3 ani. Sau vedem în fiecare zi, depinde ce şi cum vede fiecare …

Lucrurile care îi apropie pe politicieni de oamenii de afaceri de oamenii politici sunt mai multe decât cele care îi deosebesc. Şi unii, şi alţii vor să câştige cu orice preţ, diferenţiind foarte puţin natura câştigului. Nici unii, nici alţii nu prea au dileme etice, au numai convingeri, cu un plus de umanitate pentru politicieni, măcar de dragul aparenţelor. Şi unii, şi ceilalţi sunt liberali când e vorba de ei înşişi şi conservatori când e vorba de ceilalţi … Nici unii, nici ceilalţi nu excelează în frica de Dumnezeu.

Însă lucrurile care îi diferenţiază pe afacerişti de politicieni sunt mult mai grave decât cele care îi deosebesc! Ar fi vorba, în primul rand, de cultură, net în favoarea politicienilor … dar, câtă vreme cultura nu ţine de foame şi de portofel, nu-i decât o glumă pentru snobi… Peste ea, ar fi vorba de un soi de civilitate, în sensul de exprimare a civilizaţiei, adică în primul rând, în arta negocierii, esenţială funcţiilor publice. Afaceriştii vor porni întotdeauna de la aplicarea legii de bază a negocierii în afaceri, adică “spune NU, apoi negociază!”. Politicienii vor porni spunând un DA, pe care îl vor nuanţa cât trebuie de mult, în funcţie de scop şi de conjunctură. Afaceriştii vor dori să obţină întotdeauna ceva concret în urma negocierii, fie că e pozitiv, fie că e negativ. Politicienii se vor mulţumi şi cu o amânare, dacă rezultatul nu pare cel scontat. Mai pe şleau, cursa politică a afaceriştilor e o cursă de rechini, la capătul căreia trebuie să fie neapărat o halcă de ceva, în timp ce cursa politicienilor poate fi şi o cursă de ogari, care se mulţumesc să fugă (şi) după un iepure fals şi derizoriu.

Lăsând deoparte politicienii înnăscuţi şi pe cei formaţi printr-o educaţie adecvată şi destinată, pepiniera pentru oamenii politici “de conjunctură” este mai slabă decât credem, fiind un triunghi format de serviciile secrete, presă şi oameni de afaceri veleitarişti. Mai bine şi mai aproape le vine politica primilor, ceilalţi neputând să scape niciodată de tiparele unui anumit amatorism. Trump vine din ultimele două categorii, întrepătrunse pe undeva. Spre deosebire de el, Putin e om politic înăscut, cizelat în retortele kaghebiste tot pentru politică! Mai devreme sau mai târziu, cei doi se vor aşeza la masă şi primul va începe cu un “nu”, sperând că se poate târgui pentru obţinerea preţului de mijloc; la care Putin va răspunde cu un “da, dar …”! Să sperăm că nu vom fi parte din punctele de suspensie ale acestui răspuns şi că Putin va completa cu “… cum rămâne cu Ivanka?”!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru