Liberalii strâng rândurile şi încearcă, a câta oară, să renască precum păsărica lui Phoenix din propria cenuşă. Prin ţară, pe la toate şedinţele curg valuri de autocritici iar Atanasiu dă din gură pe la Constanţa că PNL nu mai are nevoie de lideri providenţiali aducători de voturi. Ce lideri are PNL la nivel de Capitala ? Atât timp cât galbenii îl au pe Cristian Buşoi secretar general, nu prea au cum să răzbească în bătăliile politice. Buşoi e un lider fără charismă, vorbeşte mult , dar nu spune nimic şi faptul că a fost promovat de presedintele de vacanţă al „romanilor mei”, cred că a adus PNL-ului numai dezavantaje …Cum numai dezavantaje a adus PNL-ului infuzia PDL-istă, ştiut fiind faptul că prin ţară foştii lideri PDL, numai iubiţi nu sunt… Cătălin predoiu, „catindatul” la şefia partidului a sărit ca ars , supărat foc pe tanti aia cu privire ovină, „Laluca”, a avut tupeul să afirme „Laluca „ că PNL-ul e praf !
E drept , domnule Predoiu, PNL-ul nu e praf, dar asta nu ţi se datorează, în ţară sunt cîteva filiale care mai poartă sigla PNL-ului autentic , ţin încă drapelul sus şi îşi mai fac uneori curăţenie prin ogradă. Aşa cum s-a întîmplat şi la Caraş, asta că, în sfârşit au scăpat liberalii de Vali Butoane şi l-au trimis puţin să înalţe zmeul ! Bine au făcut, eliminarea acestuia , chiar nu reprezintă o pierdere pentru liberali…Iar cărăşenii , reşiţenii , au câţiva liberali de ispravă, începând chiar cu Nelu Popa , primarele, Ioan Rusu, primarul Ezerişului, edili care, cu bune şi rele, mai încearcă marea cu degetul. Numai că atâta vreme cît prin Caraş mai dă din gură Scheleanca, liberalii mai pierd capital, asta dacă în următoarea perioadă n-o trimit pe tanti asta să înalţe şi ea zmeul !…
De cealaltă parte a dreptei, Ion Tabugan e şi el subţire politic, Paul Purea nu se mai vede, nu se mai aude, PND-ul nu ştiu dacă mai există, iar PNŢ CD-ul e în veşnică reorganizare, deşi acolo ştiu vreo doi, trei politicieni care pot revigora filiala cărăşeană.
Singura formaţiune care devine constantă şi îşi găseşte încet-încet identitatea ,este reprezentată de Verzi. Flăcăii ăştia se mişcă încet, dar sigur şi dacă trendul are acelaşi ritm, în perioada următoare Verzii vor media disputele politice.
În rest, toate bune, a venit de-adevăratelea primăvara, CSM-ul trage la promovare, se deschid terasele, ţerovenii vin la Reşiţa pe acelaşi traseu sinuos, mare minune, cică se lucrează la „şuşeaua” de la Grădinari, asta spre disperarea Mişului Sprînceană, care nu mai are unde planta pruni, migranţii au început să vină mai abitir prin judeţ şi, vorba lui Mălăele : “Obosită-n bălării,\ Oftă moartea
C` est la vie ! “……
Adi Nica
