Primăria Reșița a decis să extindă ampla campanie de curățenie derulată la nivelul orașului și în afara municipiului. Astfel, peste 300 de elevi au făcut echipă ieri și au reușit în 2 ore să igienizeze aproape 80 de kilometri de drum.
De fiecare zonă s-a ocupat câte o echipă din cadrul uneia dintre unitățile de învățământ din oraș, astfel:
- REȘIȚA – SOCENI (aprox. 16 KM) – Colegiul Național Mircea Eliade
- REȘIȚA – BOCȘA (aprox. 20 KM) – Liceul Teoretic Traian Vuia
- REȘIȚA – LUPAC (aprox. 10 KM) – Școala Gimnazială Mihai Peia
- REȘIȚA – CARAȘOVA (aprox. 16 KM) – Liceul de Arte Sabin Păuța
- REȘIȚA – VĂLIUG (aprox. 16 KM) – Colegiul Național Diaconovici Tiet
„REȘIȚA (și mai) CURATĂ! Cele 5 intrări în oraș au fost ecologizate azi de elevii și dascălii de la 5 școli din oraș, la inițiativa și împreună cu Primăria Municipiului Reșița. În două ore, echipajul Școlii Gimnaziale Mihai Peia a făcut lună zona cuprinsă între Reșița și Lupac. Poate vă mai prind că aruncați peturi sau ambalaje din mașini”, explică consilierul local, Luci Peia.
Și elevii Colegiului Național Mircea Eliade, coordonați de profesoara Alina Avram și profesorul Lucian Miclău, au reușit să igienizeze o suprafață de 9 kilometri, la ieșirea din oraș spre Soceni.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157679228747504″]
Impresionat de mobilizarea cadrelor didactice și a elevilor, primarul Popa se declară extrem de mândru de noua generație a Reșiței. De asemenea, edilul speră ca această acțiune să-i facă pe reșițeni, și pe toți cei care străbat la un moment dat orașul și județul, să conștientizeze că stă în mâinile lor să trăiască într-un mediu curat.
„Nu are rost acum să blamăm pe cine a făcut această mizerie, era necesar să facem curat. Astfel, au fost formate cinci echipe de aproximativ 50 de elevi care au plecat din Reșița cu autobuze spre ieșirile din oraș. Era necesară o astfel de acțiune, în special în zonele unde sunt parcări și unde oamenii lasă foarte multă mizerie. Vreau ca atunci când vin oameni spre orașul nostru să constate că lucrurile sunt mai în regulă şi că e mai curat în această zonă.
Sperăm să tragem un semnal de alarmă prin acest demers, sperăm ca cei aproape 300 de elevi care au făcut curățenie să transmită mai departe această inițiativă și poate așa reușim să trezim spiritul civic în rândul cetăţenilor. Astăzi am simţit fericirea în fața implicării acestor elevi. Copiii noştri sunt mai buni, mai înţelepţi şi mai harnici decât noi”, explică primarul Popa.
Diana RADU

E bine așa. Ducem elevii să adune gunoaiele lăsate de niște nesimțiți.
Oare pe cand se vor implica si ziaristii in astfel de actiuni? Adica sa participe cu fapta nu doar cu vorba! Oare cand ne vor sa un exemplu cei din breasla?
Ma intreb si eu ce face Primaria cu maracinii pe care I-au taiat anul trecut in Lunca pe malul drept al Barzavei?
I-au taiat pe toti, dar au uitat sa-i si adune de pe jos.
Acum, primavara, au crescut vlastari noi printre maracinii taiati si neadunati.
Peisajul e dezolant!
De ce nu este in stare Primaria sa duca o actiune pana la sfarsit?
Sau asteapta ca tot elevii sa mearga si sa adune maracinii taiati si lasati acolo de CATEVA LUNI?
Vine acum Luci-fer, trompeta,ii aduna ea,va face si o conferinta de presa cu tema”rolul dascalului in stoparea menopauzei la adulte”