Dezbaterea organizată astăzi cu privire la inițiativa de a construi un mall cu patru etaje pe spațiul verde din Triaj, s-a transformat într-o adevărată luptă de argumente. Primarul Ioan Popa susține că o astfel de investiție nu trebuie aprobată pentru că nu poate avea decât efecte negative asupra dezvoltării comunității.
Proprietarul spațiului verde cu pricina a cumpărat terenul în urmă cu mai bine de zece ani, de la un reșițean, proprietar inițial, care a reintrat în posesia sa în timpul administrației Spătaru. Încă din 2014, susține actualul proprietar, a fost demarată ideea construirii unui mini-mall în zonă, idee care odată ce a trecut de finalizarea unui plan urbanistic zonal și de aprobarea comisiilor din cadrul Primăriei, a primit undă verde pentru demarare. Investiția, readusă în discuție recent, s-a blocat însă de reticența primarului Popa, care a refuzat semnarea certificatului de urbanism, susține investitorul.
„Noi prin 2014 am demarat această inițiativă pe terenul dobândit de mine acum 10 ani, am încercat să demarăm o investiție, aceasta a necesitat un PUZ pe care l-am inițiat și finalizat cam în 2 ani, după care am discutat cu cei din comisia de urbanism, circulație, de cultură, de pe vremea respectivă, am discutat regimuri de înălțime, parcări, etc. S-a agreat, PUZ-ul a fost aprobat, el este aprobat acum.
Domnul primar Popa se află practic în afara câmpului legal, noi am cerut un certificat de urbanism prin care Primăria trebuia să ne răspundă cu privire la înălțime și toate detaliile necesare. Primăria a ales să ne dea un certificat de urbanism negativ, le-am zis că nu se poate, atâta timp cât avem un PUZ. După vreo 45 de zile domnul primar convoacă aceasta adunare onorabilă care nu știu dacă are idee de toate demersurile făcute până acum. Nu știu ce vrea să demonstreze domnul primar, că suntem escroci, să ne alunge din oraș. Dacă spuneți că acel teren vă trebuie, eu îl vând, puteți să îl cumpărați dacă vreți să faceți bani din el. Dacă nu, lăsați-ne să construim acolo, vom crea locuri de muncă”, a explicat actualul proprietar în plenul dezbaterii publice inițiate de Primărie.
„Dacă Primăria reacționa mai repede, nu mai puteați mișca niciun fir de iarbă acolo”
Ca răspuns la argumentele aduse de proprietarului terenului, primarul Popa susține că un act de proprietate nu lasă pe nimeni să-și facă de cap în mijlocul unui oraș. În dezacord total cu această investiție, edilul a explicat că este dispus să îi ofere investitorului un teren la schimb din patrimoniul orașului, pe care să se dezvolte așa cum vrea, dar ridicarea unui mall în unul dintre cele mai aglomerate noduri rutiere ale municipiului, construcție care presupune și distrugerea unui spațiu verde, este de neacceptat.
„Eu îmi voi asuma toate demersurile pe care legea îmi dă dreptul să le fac ca să opresc o autorizație de construcție. Faptul că cineva are în proprietate un teren nu înseamnă că poate face ce vrea. Lucrurile sunt de așa manieră într-o comunitate încât nu poate face cine ce vrea unde vrea. Dacă mă întrebați cum văd eu personal lucrurile, nu ca primar ci ca cetățean, primul impediment în realizarea acestei investiții este faptul că avem o circulație rutieră foarte proununțată în zonă și ridicarea unei clădiri cu 4 nivele, poate crea probleme seriose de trafic și riscuri de accidente. În afară de acest punct, apare și problema spațiilor verzi din oraș.
Eu și proprietarul acestui teren ne-am întâlnit în urmă cu 4-5 luni și i-am propus să îi dau o altă locație în locul acestui teren, dar am fost refuzat. Sunt dispus să îmi asum să dau un alt teren, haideți să găsim o soluție dar din acel moment nu ne-am văzut deloc, cred că mai erau nevoie de discuții în acest sens. Haideți să vedem ce putem să facem. Deci eu nu vreau să pasc iarbă acolo, stimate domn, dar Reșița are și așa puține spații verzi, dacă Primăria reacționa mai bine înainte, aveam acum deja făcut registrul spațiilor verzi, lucru care există în toate orașele civilizate și nu mai puteați mișca niciun fir de iarbă acolo dacă aveam acest registru”, a argumentat primarul Popa.
„O astfel de propunere fără nimic în spate nu înseamnă decât o încercare de a scăpa de noi”
Proprietarul terenului acuză autoritățile locale de reavoință:
„Doar din vârful limbii ne-ați spus că ne veți da un alt teren gratis ca să construim pe el. Acum mă întreb de unde să îmi dați acel teren, unul personal? O astfel de propunere fară nimic în spate nu înseamnă decât o încercare de a scăpa de noi. Eu am orice fel de disponibilitate dacă e benefică ambelor părți. Dumneavoastră, Primăria, spuneți că vreți să faceți un parc acolo, de ce acum când e terenul meu? Nu puteți veni în curtea vecinului să faceți un parc”.
Investiția va bloca circulația, spune arhitectul Reșiței! „<< Batem niște cuie>> în zonă și ne vom da cu pumnii în cap când va crește volumul traficului și mai mult”
Arhitectul Florin Trofin, cel care cunoaşte proiectul încă de la realizarea PUZ-ului, susține că nu a fost de acord niciodată cu aceată investiție, nici măcar pe vremea administrației Stepanescu.
„Cred că miza acestei discuții este mai mare decât de obicei. În decursul timpului acest oraș a fost ocolit de investiții și atunci Primăria a acceptat unele compromisuri care și-au produs efectul. S-a aprobat un plan urbanistic care a fost dezbătut și în care ne-am spus părerea la vremea respectivă, rolul comisiei de urbanism este consultativ, decizia e luată de arhitectul șef și primar. Eu nu am fost de acord cu aprobarea acestui plan, dar asta nu a împiedicat ca lucrurile să decurgă așa cum au decurs.
Trebuie să ne uităm pe o hartă a orașului și să constatăm că suntem în zona unui nod esențial de circulație în oraș. E de presupus că acest oraș va evolua, s-ar putea ca peste 2-3 ani să fie necesară revizuirea acestui nod de circulație. Și noi ce facem acum? Batem niște cuie în zonă și ne vom da cu pumnii în cap la momentul creșterii volumului de trafic că nu mai putem face nimic. Traficul a crescut deja în așa fel încât dacă se păstrează acest ritm vom ajunge să nu-i mai facem față. Miza nu este un spațiu verde sau de agrement ci faptul că blocăm cel mai important nod rutier din oraș. Podul din Triaj a fost dublat în momentul în care a crescut volumul de trafic, de la 2 benzi la 4, s-ar putea să fie necesară lărgirea sa încă pe atâta în câțiva ani”.
Alexandra JURCA

Domnul primar vrea sa se scape de Sarmisegetusa lui din centrul Resitei unde intra numa bine un mini Mall–))) .E simplu ,NU?! Hai ca se poate baietii…..mai cu talent