UPDATE: Polițiștii au reușit identificarea autorului bănuit că ar fi înșelat două persoane din Caransebeș, prin metoda Accidentul. Este vorba de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Buzău. Nemulțumit de banii pe care a reușit deja să îi obțină prin înșelăciune, bărbatul și-a mai încercat o dată norocul. Sub pretextul că fiul ei mai are nevoie de bani pentru intervenția chirurgicală din Franța, bănuitul a contactat-o din nou pe femeia din Caransebeș, cerându-i ieri încă 4.000 de lei.
Aseară, în jurul orei 20.10, când bărbatul s-a prezentat la domiciliul femeii pentru a ridica banii, polițiștii serviciului de Investigații Criminale din Caransebeș au reușit prinderea în flagrant a acestuia.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Caransebeș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
……………………………………………………………………………
Două persoane din municipiul Caransebeș au fost înșelate ieri prin metoda „Accidentul”. Cazurile s-au petrecut la scurt timp unul după altul, infractorii reușind să pună mâna pe 15.000 de lei și 1.000 de euro. În prezent, polițiștii cărășeni desfășoară activități specifice pentru identificarea autorilor și recomandă vigilență maximă în astfel de situații.
Cele două cazuri au avut loc între orele 10:30 și 12:30, victime fiind un bărbat și o femeie din Caransebeș.
„Bărbatul din Caransebeș care a anunțat primul Poliția a declarat că în jurul orei 10.30 a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i-a spus că fratele lui, aflat în Austria, a suferit un accident în urma unui cutremur, iar pentru aducerea acestuia în țară, cu elicopterul, este necesar să achite suma de 10.000 de lei. În urma înțelegerii telefonice, la domiciliul bărbatului s-a prezentat o femeie care a declarat că este de la SMURD și că ea s-ar ocupa de cazul fratelui accidentat în Austria. Bărbatul i-a înmânat banii, ulterior dându-și seama că a fost înșelat.
În aceeași zi, o femeie din Caransebeș a sesizat Poliția din municipiu cu privire la faptul că în jurul orei 12.00, a fost contactată telefonic de un bărbat care i-a spus că fiul ei, stabilit în Franța cu familia, a fost implicat într-un accident de circulație, iar pentru intervenția chirurgicală este nevoie să achite o sumă de bani. Femeia a acceptat, iar peste 30 de minute, la domiciliul ei s-a prezentat o femeie care s-a declarat ca fiind de la asigurări. Persoana vătămată i-a înmânat într-un plic suma de 1.000 de euro și 5.000 de lei. Și-a dat seama că a fost înșelată ulterior, când l-a sunat pe fiul său din Franța”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.
În ambele cazuri, polițiștii au demarat toate activitățile procedurale specifice, efectuând cercetări în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Karina TINCUL
