Tinerii social democrați cărășeni, încredere totală în guvernul Grindeanu!

modelmic

Tinerii social democrați își iau în serios rolul politic și simt că este momentul implicării lor, grație rezultatului peste așteptări obținut la alegerile parlamentare din decembrie. Președintele TSD Caraș-Severin, consilierul județean Mihaela Popovici, consideră că tineretul social democrat rămâne o voce şi o forță chiar şi după campania electorală, cu atât mai mult cu cât primele măsuri ale guvernului Grindeanu au fost îndreptate spre marea masă a tinerilor. „Ne bucură acest lucru! Pentru PSD, pentru actualul guvern, tinerii reprezintă o prioritate națională şi asta o spun faptele. Guvernul a aprobat creșterea burselor sociale de la 83 la 201 lei per student. O altă promisiune îndeplinită este transportul gratuit pentru studenți pe calea ferată. Este un alt sprijin acordat studenților cu scopul de-a încuraja educația, de a le oferi un viitor aici, acasă.

Asta pentru că doar prin educație putem evolua, atât ca societate, cât şi ca indivizi. Guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu respectă programul PSD de guvernare transpunând promisiunile în fapte. De la 1 februarie 2017, salariul minim va creşte la 1450 de lei. Avem artişti şi demonstrăm că sprijinim cultura, după cum am promis. Majorarea cu 50% a veniturilor actorilor şi ale personalului de execuție din cadrul instituțiilor publice de spectacole şi concerte. Asta înseamnă respect pentru artişti, respect pentru artă!

În calitate de preşedinte TSD Caraş-Severin mă bucur şi felicit activitatea prietenilor noştri tineri, ministrul Tineretului şi Sportului- Marius Dunca de care mă leagă o prietenie de peste 10 ani şi care a dovedit seriozitate, implicare, corectitudine ca preşedinte ANPC, unde a reuşit să facă performanță în interesul cetățeanului. Am colaborat foarte bine în cadrul organizației de tineret, el fiind preşedinte TSD  Brașov. De asemenea sunt mândră că președintele TSD Gabriel Petrea conduce Ministerul Consultării publice şi Dialogului Social. Prietenul nostru Gabi, pentru că mulți tineri din TSD Caraş-Severin îl cunosc şi ne este apropiat a dovedit că reuşeşte să conducă foarte bine organizația de tineret şi sunt sigură că experiența din administrație îl va ajuta în funcția de ministru“, afirmă liderul TSD județean, Mihaela Popovici.
În alta ordine de idei, Mihaela Popovici ne-a declarat că în cadrul ședinței comitetului executiv național TSD din această lună, de la Buzău, alături de colegii din țară a fost realizată o analiză asupra modului de organizare şi a fost stabilit un calendar de acțiuni pentru anul 2017. Tineretul social democrat este reprezentat de cei mai mulți parlamentari tineri, de cei mai mulți aleși locali tineri iar TSD se poate lăuda cu cei mai mulți președinți de consilii județene, secretari de stat, tineri sau care au condus organizații de tineret PSD. Mai mult decât atât actualul prim-ministru Sorin Grindeanu, cât şi fostul premier Victor Ponta s-au desprins din rândul TSD. Evident, merită amintiți în aceeași galerie a foștilor lideri TSD și președintele Consiliului Județean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, cel care a condus mulți ani organizația TSD din județ, senatorul Ionuț Chisăliță şi deputatul Luminița  Jivan.

„Sunt oameni politici de succes, implicați, responsabili, cu experiență în administrație şi care dovedesc că faptele îi definesc. Am încredere în generația 2020, în acest guvern, în liderii acestui județ care dau şansa tinerilor să se afirme şi alături de experiența seniorilor care îi susțin să-şi realizeze proiectele. Organizația TSD Caraş- Severin a fost şi este sprijinită de conducerea PSD din județ, de domnul preşedinte Ion Mocioalcă, care întotdeauna a fost alături de tineri şi ne-a susținut ideile şi proiectele. Avem tineri de valoare, tineri care se implică iar acest lucru mă motivează să lupt pentru ceea ce pot să fac alături de colegii mei. Îndrăznesc să cred în România!“ – a ținut să precizeze cu convingere președintele TSD Caraș-Severin, Mihaela Popovici.

 

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Grozavu

    Aceasta fiinta este foarte rea si malitioasa . Sper sa nu ajunga foarte departe , dar nu m-as mira avand in vedere faptul ca PSD promoveaza doar nonvalori .

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei