Viceprimarul municipiului Reșița, Adrian Dacica face parte din noua conducere a Federației Române de Lupte. Antrenorul reșițean a fost ales în componența Biroului Federal în urma votului de ieri, ocazie cu care și fostul președinte Răzvan Pîrcălabu și-a asigurat încă un mandat în fruntea Federației.
„Este o zi foarte importantă pentru mine. Sunt mândru și foarte fericit că voi conduce, împreună cu echipa mea, încă 4 ani, Federația Română de Lupte. Le mulțumesc colaboratorilor mei, le doresc mult succes tuturor celor care alcătuiesc familia luptelor! Felicitări celor doi vice-președinti, Constantin Borăscu și Alexandru Ballai și membrilor din biroul federal, Adrian Dacica, Ferenc Gyarmati, Anton Arghira, Marian Sandu, Gigi Pambuca, Constantin Scuturiciu. Sunt convins că împreună vom reuși performanțe și mai frumoase la CE, CM și la Jocurile Olimpice. HAI ROMANIA”, este mesajul transmis de Pîrcălabu, după terminarea alegerilor.
Pîrcălabu a mai precizat că are convingerea că va lucra excelent cu echipa care îl însoțește la conducerea Federației, adăugând că își dorește să obțină rezultate cât mai bune în următorii patru ani și că de săptămâna viitoare vor începe competitiile interne importante, prima dintre ele, Naționalele de seniori, urmând să aibă loc la Reșița.
De menționat că Adrian Dacica a reușit să obțină cel mai mare număr de voturi dintre toți membri Biroului Federal, fiind ales de 131 din cei 133 de reprezentanți ai structurilor sportive prezenți la eveniment.
foto: FRL
Karina TINCUL
