GER în toată România! Meteorologii avertizează: iarna 2016-2017, cea mai friguroasă din ultimul secol

modelmic+editorial

Iarna 2016-2017 este cea mai friguroasă din ultimul secol, anunță meteorologii, iar acest lucru a început deja să se adeverească. Aceștia atrag atenţia asupra faptului că mase de aer arctic vor ajunge deasupra Europei, iar soarele va fi văzut rareori până la finalul acestei ierni.

Meteorologul german Dominik Jung a fost unul dintre cei care au susţinut încă de la finalul verii că vom avea o iarnă neobişnuit de rece.

Jung precizează că cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în lunile ianuarie şi februarie și se pare că nici luna martie nu va fi una cu temperaturi prea prietenoase. Astfel, susţine meteorologul, europenii vor trebui să aştepte luna aprilie pentru a se bucura de soare.

maxresdefault

Previziunile specialisului german sunt susţinute şi de meteorologul Joe Bastardi de la serviciul AccuWeather.

Acesta arată că venirea iernii va fi marcată de deplasarea înspre Europa a unor mase de aer arctic. În plus, scăderea activităţii solare va contribui la scăderea temperaturilor în perioada care urmează.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei