Vreau să spulber de la bun început orice temere că acest articol ar avea vreo legătură cu ceva predictibil pentru alegerile care vor avea loc duminica aceasta; nu, stimaţi alegători, puteţi să-l citiţi liniştiţi, nu veţi găsi nici un pronostic, nici un partizanat, nici un îndemn să votaţi pe x sau pe y…Nu mi-aş permite astfel de opinii, fie şi numai pentru că sunt convins că aţi hotărât deja dacă mergeţi sau nu la vot, sau pe cine şi cum să votaţi! Eu vreau să spun doar că vom asista la cele mai atipice, încâlcite şi impredictibile alegeri postdecembriste, din care sunt toate şansele ca stânga sau dreapta să iasă triumfătoare, iar marele perdant să fie, totuşi, poporul român! Mă voi mărgini la a vă înşirui câteva din cauzele care, duminică, ne vor face mai orbi decât în „Duminica Orbului”, de tristă amintire.
Unu: frica de Soros! Nu s-a mai pomenit atâta frică manipulatorie, îndeosebi din partea stângii tradiţionaliste, cum se vede clamată acum pe toate canalele şi în toate reţelele, inclusiv prin vocea străzii! O frică psihedelică de un moşulică, de care se pare că nu le este frică decât americanilor şi, prin imitaţie maimuţărească, românilor. Frică de om, de banii lui sau de ideile lui? Eu cred că de toate trei. Mai ales celor mai neştiutori de carte şi mai săraci cu duhul le este frică, dar frică de moarte! Nu-l cunosc, habar nu au ce vrea omul, nu ştiu nimic despre conceptul unei societăţi deschise, dar tare l-ar mai vrea pe Soros bine ascuns în vreo puşcărie federală! De ce? De aia! Că aşa l-au auzit pe propagandistul străzii că ar fi bine! Şi structurilor statului le e frică de Soros, dar acest lucru nu trebuie să ne mire, că dintotdeauna ele au fost neştiutoare de carte…
Doi: frica de Stat! Oamenilor le e o frică endemică de incapacitatea Statului Român de a reacţiona pozitiv la nevoile lor, incapacitate dovedită şi răsdovedită în ultimii 70 de ani. Statul este impotent, deci statul, în forma aceasta, republicană, este revolut, aşa că mai bine un stat involut decât unul revolut! Ne e dor de un stat care să ne permită să batem cu pet-urile în caldarâm cât vrem noi, în timpul serviciului, dacă se poate!
Trei: frica de adevăr! Democratizarea excesivă a informaţiei, atomizarea formatorului de opinie, generaţia „feisbuc” în care tot prostul le ştie pe toate şi are opinie, „analfabetismul matematic” al lui Solomon Marcus, care face un mister din „tabla înmulţirii” şi o vrăjitorie din gramatică, evoluţia (involuţia?) jurnalisticii de la „paparazzi” la „pippidirazzi” fac accesul la dreapta aserţiune cu totul aleatoriu. Fiecare are adevărul lui imuabil şi infailibil, ceea ce face ca totul să fie o imensă minciună.
Patru: frica de corupţie! Lupta oarbă pentru putere dintre justiţie şi sistemul politic, prost şi părtinitor arbitrată de serviciile secrete, imixtiunea tot mai amplă a justiţiei în actul politic au dus şi duc în fiecare clipă la confuzia dintre clasa politică şi masa coruptă, convenabilă tuturor corupţilor! Spre ruşinea celor puşi să apere Constituţia, Parlamentul a fost sistematic hulit sub ochii şi urechile lor, până la decredibilizare…
Cinci: frica de tradiţional! Tot ce e vechi e găunos şi ameninţător, merită să piară, eventual „ajutat” prin sugrumare! Ne trebuie „o nouă clasă politică”, dar tot cu oamenii vechi, pentru că cei noi nu şi-au absolvit nici „noviciatul”, darămite altele, iar darul nativ al insolenţei nu face altceva decât să-i „frăgezească” pentru manipulare. Ce contează că statele mari şi puternice, marile democraţii mondiale sunt rezultatul unor procese acumulative de tip tradiţional, când noi avem adevărul absolut în joncţiunea dintre arătător şi tasta „ENTER” şi putem să-l nuanţăm cu pet-ul în caldarâm?!
Şase: frica de opţiune! E corolarul analfabetismelor de tot felul şi antecamera autismului social! De ce să merg la vot, dacă pot să beau o bere? La vot trebuie să optez, pe când dincoace ştiu că-mi place orice bere…Şi ce importanţă are dacă o prezenţă la vot de sub 50% poate da o majoritate, de obicei de stânga, în timp ce o prezenţă de peste 50% dă, de obicei, o majoritate de dreapta? Rămân la berea mea, în mocirla mea…!
Şapte: frica de noi! De noi înşine, ca indivizi şi ca popor! Nu putem nimic, pentru că nu credem nimic; nu facem nimic, pentru că nu găsim nimic final şi util! Antichitatea, ba chiar paleoliticul a dovedit că un om şi cu încă un om fac doi oameni, numai la noi, la români, un român si cu un român fac un român şi cu încă unul! Coeziunea nu produce saltul calitativ, deci coeziunea este inutilă…Fiecare cu … vorba aia! Şi, dacă nu le place celorlalţi … vorba aia! La o adică, le arătăm noi cu pet-ul, că un pet şi cu încă un pet fac două peturi! Numai nişte degeneraţi ca evreii sau grecii se pot duce în piaţă, 7-8 sute de mii, pentru că s-a scumpit brânza de oaie; noi, cu 1500 de peturi, nici două galerii de fotbal, răscolim toate valorile democraţiei! Votul? O prostie, „de dânşii inventată”…
Or mai fi şi alte frici, dar mă opresc la cele şapte; toate la un loc pot face ca duminică, alegerile să le câştige unii sau alţii, dar poporul român să le piardă încă odată! Şi le va pierde, dacă nu iese masiv la vot!
Alaltăieri citeam, la evenimentele notabile ale zilei că în data de 5 decembrie 1848 a încetat din viaţă compozitorul Joseph Mohr, autor al celebrului cântec-colind „Stille Nacht, heillige Nacht”. Am avut un moment de iluminată tresărire: iată un model pentru ceva vechi şi bun! Nu tot ce-i nou e numai lapte şi miere, ar trebui să ne aplecăm iarăşi pe vechile valori! Si, pentru o clipă, am regretat că acest minunat cântec nu-i imnul nostru naţional …
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
